Eva Iova

Libertatea presei?!?

2009-08-14T16:52:00.000+02:00

La sfârşitul săptămânii trecute am avut ocazia să cunosc mai mulţi dintre cei care au semnat din solidaritate petiţia Foii româneşti contra deciziei Fundaţiei Publice pentru Minorităţi de a înjumătăţi banii de subvenţionare ai singurului săptămânal în limba română din Ungaria. Oameni pe care nu i-am văzut niciodată în viaţă, ne mărturiseau că citesc pe internet Foaia şi au fost foarte indignaţi să afle ce se poate întâmpla într-o ţară membră a Uniunii Europene, cu o revistă a minorităţii române. Majoritatea participanţilor la primul congres al Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români cunosc Foaia românească, o citesc pe internet, şi prin aceasta cunosc şi problemele comunităţii româneşti din Ungaria. Nimeni nu înţelege cu ce se mănâncă „autoguvernările”, ce sunt, de fapt, acestea şi de ce nu sunt mai active asociaţiile românilor de aici. Au auzit şi ei despre etnobusiness, dar nu pot pricepe nici în ruptul capului cum se poate ajunge ca un ne-român să-i reprezinte pe români. În Serbia, Ucraina sau Republica Moldova acest lucru este de domeniul science-fictionului. La această întâlnire am avut straniul sentiment că deja şi presa de limbă română din Moldova este mai liberă şi mai curajoasă, decât cea a românilor din Ungaria. Mulţi cred că, cu cât eşti mai aproape de Bruxelles (şi mai departe de Moscova), este ceva normal ca lucrurile să meargă tot mai bine. Iată că nu este aşa.
Presa românească din jurul graniţelor României a fost încurajată „să-şi ia libertate atât cât vrea ea” chiar de preşedintele ţării, Traian Băsescu, care în România deseori este criticat pentru relaţia sa cu presa. Faţă de reprezentanţii presei româneşti din jurul României el a dat dovadă de o corectitudine deosebită şi un angajament serios. Deschizând lucrările congresului, el a pus un deosebit accent pe libertatea presei româneşti din jurul graniţelor şi pe rolul extrem de important pe care aceasta trebuie să îl aibe în mijlocul comunităţii. „Presa joacă un rol esenţial până când toţi vecinii noştri vor înţelege să sprijine învăţătura în limba română, dreptul de exprimare în limba română, şcoli în limba română… Presa rămâne unul din mijloacele de a menţine spiritul, cultura, limba, vii şi de a le promova, dacă vreţi, de a le ţine în portofoliul de cunoştinţe, de a ţine limba română şi cultura românească în portofoliul de cunoştinţe al etnicilor români din afara frontierelor. Considerăm că acest lucru nu este o obligaţie a presei de limbă română din afara frontierelor, ci este o libertate, libertatea presei de a promova, de a apăra drepturile etnicilor români în ţări în care aceasta nu este una din priorităţile statelor respective.”
Ţin minte când am auzit pentru prima dată un astfel de discurs. S-a întâmplat acum vreo cinci ani, la sediul AŢRU, când Titus Corlăţean, şeful de atunci al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni le-a atras atenţia mai marilor de la Autoguvernarea pe Ţară, că pe lângă şcoală şi biserică, al treilea pilon extrem de important în viaţa unei minorităţi este… presa. Mulţi au înghiţit atunci în sec, pentru că nu prea le-a fost pe plac. Le-a amintit de faptul că ei încă nu stăpânesc sută la sută presa, ceea ce în gândirea lor înseamnă că încă nu sunt atotputernici. S-au pus apoi pe treabă, şi-au înfiinţat propria publicaţie pe care o scriu chiar angajaţii AŢRU, că doar ziarist poate să fie oricine, şi au elaborat un plan mişelesc cum să distrugă ceea ce exista deja de o jumătate de secol.
În ce priveşte cei trei piloni importanţi, situaţia de azi din Ungaria este foarte gravă: învăţământul românesc este la pământ şi doar un miracol ar mai putea să-l ridice de acolo şi să-l îmbunătăţească, biserica este expusă unor situaţii umilitoare, de cerşetor, din cauza finanţării foarte proaste, iar presa este forţată să îngenuncheze şi să renunţe la libertatea de exprimare, dacă mai vrea să existe.
Eva Iova (Editorial apărut în nr. 33 al Foii româneşti)

Autoportrete noi

2009-08-13T22:51:00.002+02:00

Am fost în Istria…

2009-08-13T22:49:00.002+02:00

Minunata Opatija

Protestul "Foii româneşti" continuă…

2009-07-06T22:57:00.004+02:00

Pentru că situaţia săptămânalului "Foaia românească" este în continuare incertă, continuăm protestul nostru faţă de decizia autorităţilor maghiare pentru a reduce la jumătate finanţarea singurului săptămânal românesc din Ungaria.
Citiţi aici ultimul număr al Foii româneşti, din 3 iulie 2009.

Despre "Foaia românească" la ultima ediţie a Ecranului Nostru

2009-05-06T17:17:00.003+02:00

In memoriam Aurel Papp

2009-04-27T21:16:00.004+02:00

Un film la Ecranul Nostru în memoria fostului nostru coleg, Aurel Papp. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Aurel, n-o să te uităm niciodată!

În Ungaria, cuvântul scris românesc este incomod

2009-04-18T09:25:00.002+02:00

Fundaţia Publică pentru Minorităţi din Ungaria a decis în Joia Mare: săptămânalul „Foaia românească” va primi pentru acest an doar 50% din suma de finanţare destinată presei scrise româneşti din Ungaria (13,8 milioane forinţi). Cealaltă jumătate a fost votată pentru susţinerea revistei Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, „Cronica”, care până acum a apărut lunar şi de un an bilunar, iar de pe acum vrea să apară săptămânal.
„Foaia românească”, revista tradiţională a românilor din Ungaria apare din anul 1951. Revista cu apariţie lunară în primii ani, din 1978 apare săptămânal. Pe lângă tradiţie, atuurile acestei publicaţii sunt că până acum a supravieţuit tuturor schimbărilor, fiind azi o revistă vie, cu mulţi abonaţi, iar varianta online (www.foaia.hu) este citită lunar de 10–11 mii de cititori. „Foaia” a fost înfiinţată şi este editată şi azi de Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, principala organizaţie civilă a românilor de aici, care este o uniune a asociaţiilor locale româneşti.
„Cronica” este o publicaţie a AŢRU, ce apare din 2001 şi este în primul rând o portavoce a conducerii Autoguvernării pe Ţară. Cei care vor s-o citească, cu chiu cu vai pot încerca la adresa: www.atruroman.hu. Arhiva n-o căutaţi, pentru că nu are. Pentru necunoscători, în două cuvinte despre AŢRU: este aleasă pe baza foarte democraticei Legi a Minorităţilor din Ungaria de către numeroşi neromâni şi astfel este compusă din numeroase persoane care nu au nici o legătură cu comunitatea românească din Ungaria, nu cunosc limba, cultura, tradiţiile române.
Membrii Curatoriului (= consiliul de administraţie) Fundaţiei Publice pentru Minorităţi, care cu toţii sunt delegaţi ai autoguvernărilor pe ţară a naţionalităţilor, au spus cu gura că decizia nu a fost una politică. Însă, e una să spui cu gura, şi să faci altceva cu fapta. Iar noi nu suntem proşti. Înţelegem mai bine din fapte, decât din vorbe.
Mesajul transmis de Curatoriu către comunitatea românească din Ungaria este unul pe care-l înţelegem foarte bine:
1. Băgaţi-vă pumnul în gură şi înghiţiţi tot!
2. Acceptaţi odată pentru totdeauna că în această ţară singurul for legitim este Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria. Nici să nu vă mai treacă prin cap altceva!
3. Nu mai faceţi scandal! Nu mai adunaţi semnături, pentru că părerea voastră nu interesează pe nimeni! Bucuraţi-vă că mai existaţi!
4. E criză financiară. Să nu vreţi mai mulţi bani!
Vremurile sunt cum sunt, ne acomodăm, dar niciodată nu o să acceptăm nedreptatea care s-a făcut revistei româneşti cu un trecut de aproape 60 de ani, care este o moştenire incontestabilă a comunităţii noastre. S-au înjumătăţit banii „Foii” pentru a se da unei gazete de perete a AŢRU, care nu va deranja niciodată pe nimeni la Budapesta şi care va asista la asimilarea totală şi definitivă a românilor din Ungaria.
Şi încă ceva: e o porcărie parşivă să dai vina pe criză, să iai banii dintr-o parte şi să-i bagi în buzunarele altora, care se prefac că scriu revistă românească.

La poalele Golgotei

2009-04-18T09:23:00.002+02:00

Motto: „Iar ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost învăţaţi.” (Matei 28:15)

În momentul când scriu aceste rânduri, deja peste 700 de români din toată lumea au semnat petiţia online pentru susţinerea apariţiei săptămânalului „Foaia românească”. Conducătorii principalelor noastre instituţii şi persoane particulare, români simpli din satele noastre tradiţionale au scris scrisori, emailuri, au făcut liste cu alte sute de semnături, unii chiar au venit personal la redacţie să-şi iscălească numele pe scrisoarea de protest. Cel mai mult dintre toate m-au impresionat totuşi semnăturile online ale numeroşilor români din Chişinău, Republica Moldova. În timp ce în ţara lor este revoluţie, se fraudează alegeri, se falsifică adevăruri, ei se simt responsabili (şi) pentru mănunchiul de români din Ungaria şi luptă alături de ei contra desfiinţării unei reviste. Nu avem cuvinte să le mulţumim. Ştim doar că semnătura fiecărui român de dincolo de Prut înseamnă pentru noi, românii din Ungaria, o lecţie. O lecţie cum să-ţi păstrezi limba şi identitatea şi în cele mai vitrege condiţii. Cum să lupţi pentru adevăr şi pentru dreptate. Cum să nu laşi să domnească răul şi minciuna.

Suntem în Săptămâna Patimilor, săptămâna în care ne spovedim, ne mărturisim păcatele, ne căim şi cerem iertare pentru tot răul ce l-am făcut în viaţa noastră. Aceasta este săptămâna pe care o începem cu tristeţe, pentru că ne amintim de trădarea lui Iuda, de răstignirea lui Hristos pe cruce, dar o încheiem în linişte şi lumină, deoarece credem în Înviere, în izbânda binelui asupra răului.

La începutul acestei săptămâni, când aştern pe hârtie aceste gânduri, asupra existenţei săptămânalului „Foaia românească” stăpâneşte incertitudinea. Soarta ei se va decide în Joia Mare. Cei care vor lua decizia finală, membrii Curatoriului Fundaţiei Publice pentru Minorităţi, vor hotărî dacă revista noastră tradiţională va mai dispune de fondurile necesare apariţiei (la care Ungaria se obligă prin lege) sau, după 30 de ani de apariţie săptămânală, se va reduce la apariţie lunară, aşa cum era prin anii 1950–60, după care încetul cu încetul se va desfiinţa total. La fel ca în vremurile când Iisus trăia pe pământ, şi azi se găsesc destui oameni asemănători cu Iuda Iscarioteanul, care pentru 30 de arginţi îşi vând aproapele, neamul, fratele. Din voinţa de a avea şi mai mulţi bani (şi nicidecum pentru a face o gazetă săptămânală mai bună), Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria i-a trădat, şi nu pentru prima dată, pe românii din Ungaria. Să mârşăveşti la desfiinţarea unei instituţii a comunităţii din care pretinzi că faci parte, este o trădare de cel mai înalt nivel. Fundaţia Publică este pusă în rolul judecătorului, exact aşa cum era Pilat. În acest moment nu putem şti dacă istoria se va repeta şi membrii Curatoriului măcar îşi vor spăla simbolic mâinile, votând apoi, totuşi, după voinţa AŢRU. Un lucru este cert: trădarea Foii s-a făcut din interior, dar asistă la ea toate neamurile Ungariei, pentru că în Curatoriu sunt reprezentate toate cele 13 naţionalităţi şi partidele ungureşti ale ţării.

Departe de noi voinţa de a ne asemăna cu Cel care şi-a luat asupra Lui păcatele noastre, care a suferit toată umilinţa semenilor săi şi care i-a răsplătit numai cu dragoste. Noi suntem plini de păcate. Noi nu i-am iubit pe cei care în numele nostru au furat şi fură bani în continuare de la stat. Noi nu i-am susţinut pe cei care au votat contra limbii strămoşilor noştri. Şi nu i-am ajutat nici pe cei care au vrut să păcălească şcoala în care au învăţat părinţii, bunicii noştri şi sperăm că vor învăţa şi nepoţii noştri. Avem credinţa că toate acestea sunt lucruri sfinte, pe care trebuie să le apărăm cu orice preţ. Şi orice atentat împotriva sufletului unui neam este o palmă pe obrazul lui Hristos. Iar dacă nu am crede în Înviere, ce rost ar mai avea toate luptele noastre pământeşti?

Eva Iova

Editorial din Foaia românească, 17 aprilie 2009 (www.foaia.hu)

Problema Foii romanesti la Duna Tv

2009-04-18T09:14:00.006+02:00

Közbeszéd, 2009. április 15.

http://www.dunatv.hu/musor/videotar?vid=550161&pid=656970

Közbeszéd, 2009. április 16.

http://www.dunatv.hu/musor/videotar?vid=550562&pid=656970

Problema Foii romanesti in Ecranul Nostru

2009-04-10T18:29:00.001+02:00

PROTEST

2009-04-10T17:55:00.003+02:00

Rugam toti cei care citesc protestul alaturat si sunt de acord cu cele scrise in acesta, sa sprijine prin semnatura sa cauza singurului saptamanal al romanilor din Ungaria. Aici se poate vota online: http://www.petitiononline.com/FOAIAHU/

Megkérünk mindenkit akihez eljut ez a tiltakozó levél, hogy amennyiben egyetért az ebben foglaltakkal, támogassa aláírásával az egyetlen magyarországi román nyelvű hetilap ügyét.
Itt lehet online szavazni: http://www.petitiononline.com/FOAIAHU/

PROTEST
împotriva desfiinţării singurei gazete săptămânale
în limba română din Ungaria, „Foaia românească”

Asociaţiile civile ale românilor din Ungaria, autoguvernările româneşti, reprezentanţii instituţiilor cu competenţă locală şi naţională, precum şi persoanele devotate protejării valorilor culturale româneşti din Ungaria au luat la cunoştinţă cu stupoare decizia grupului de lucru pentru pregătirea finanţării presei scrise pentru minorităţi, al Curatoriului Fundaţiei Publice pentru Minorităţile Naţionale şi Etnice din Ungaria, luată la 3 aprilie 2009, prin care, practic, este desfiinţat un ziar românesc ce apare de aproape 60 de ani.
Comisia Fundaţiei Publice anulează apariţia săptămânalului „Foaia românească” printr-o decizie politică şi, în acelaşi timp, favorizează, fără argumente profesionale, publicaţia bilunară „Cronica”, susţinută de Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria.
Avem convingerea solidă că autoguvernarea pe ţară a înfiinţat publicaţia mai sus amintită exclusiv cu scopul de a anihila gazeta tradiţională a românilor din Ungaria, „Foaia românească”.
Atragem atenţia factorilor de decizie asupra faptului că legitimitatea conducerii actuale a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria este în mod evident nesatisfăcătoare pentru românii din Ungaria. Baza de susţinere a autoguvernării pe ţară este formată din membri străini de comunitatea românească, în primul rând din componenţi ai autoguvernărilor ce funcţionează în Budapesta, iar forul în discuţie, la şedinţa sa de constituire, a interzis folosirea limbii române. Decizia luată de grupul de lucru delegat de Curatoriu susţine indirect hotărârile acestei conduceri autoguvernamentale şi aduce prejudicii grave şi ireversibile libertăţii de exprimare şi a presei.
Semnatarii prezentului Protest le cer reprezentanţilor Fundaţiei Publice să revizuiască propunerea de finanţare făcută de grupul său de lucru şi, în conformitate cu restricţiile financiare previzibile pentru 2009, să asigure bugetul minim necesar pentru apariţia săptămânală a gazetei „Foaia românească”, care are o valoare tradiţională pentru românii din Ungaria.

Jula, 4 aprilie 2009

TILTAKOZÁS
az egyetlen hazai román nyelvű hetilap,
a „Foaia românească” megjelenésének ellehetetlenítése ellen

Magyarországi civil egyesületek, kisebbségi önkormányzatok, helyi- és országos hatáskörű intézmények képviselői, valamint a magyarországi román kulturális értékek iránt elkötelezett személyek megdöbbenéssel fogadták a Magyarországi Nemzeti és Etnikai Kisebbségekért Közalapítvány Kuratóriumának a kisebbségi írott sajtó támogatását előkészítő munkacsoportja 2009. április 3-án hozott döntését, amely a gyakorlatban egy közel 60 esztendős nemzetiségi újság megszüntetését jelenti.
A Közalapítvány bizottsága politikai döntésével beszüntetésre kényszeríti a „Foaia românească” hetilapot, miközben az Országos Román Önkormányzat által fenntartott „Cronica” című kéthetente megjelenő újságot szakmai érvekkel alá nem támasztott módon favorizálja.
Meggyőződésünk szerint az országos önkormányzat a saját kiadványát kizárólag a közösség tradicionális hetilapja ellehetetlenítése céljából hívta életre. Felhívjuk a döntéshozók figyelmét arra, hogy az Országos Román Önkormányzat jelenlegi vezetésének legitimációja meglehetősen gyenge a hazai románok körében. A román országos önkormányzat a támogatói bázisát a közösség számára ismeretlen tagokból álló, főként a Fővárosban működő kisebbségi önkormányzatokra építi, alakuló ülésén pedig megtiltotta a román nyelv használatát. A Kuratórium által kiküldött munkacsoport döntése ennek az önkormányzati vezetésnek a támogatását szolgálja, és súlyos, visszafordíthatatlan csapást mér a szólás- és sajtószabadságra.
A Tiltakozás aláírói arra kérik a Közalapítvány képviselőit, hogy bírálják felül a munkacsoport támogatási javaslatát, és a 2009. évre vonatkozó pénzügyi megszorítások figyelembevételével, biztosítsák a nagy hagyományú újság, a Foaia românească heti rendszerességgel történő megjelenéséhez szükséges minimális költségvetési támogatást.

Gyula, 2009. április 4.

Eva Iova
red.sef, Foaia romaneasca
eva.iova@foaia.hu
www.foaia.hu
+36-66/361-789

9 ani, 7 luni şi 2 săptămâni

2008-10-31T20:52:00.001+01:00

În momentul când aştern pe hârtie aceste rânduri, exact de atâta timp îi „reprezintă” pe românii din Ungaria preşedintele AŢRU, Traian Kreszta. Predicatul l-am pus în ghilimele pentru că, de fapt, nici până azi nu ştim ce anume face (sau ce caută) Kreszta în fruntea Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria.
Ştim însă că nu i-a crăpat obrazul săptămâna trecută, cu doar o zi înainte de şedinţa comună a guvernelor român şi maghiar, să declare în presa maghiară că aşezarea statuii mitropolitului Andrei Şaguna la Jula „nu a fost pregătită în mod profesional” şi că „şi la Comisia Mixtă Interguvernamentală au fost diverse discuţii pe tema statuii”. Primul şi singurul partid care a sărit imediat şi s-a aliat cu părerea lui Kreszta a fost Fidesz-ul din Jula. Partidul de opoziţie al primăriţei din Jula i-a reproşat acesteia că a informat opinia publică doar cu câteva zile înainte de plănuita aşezare a pietrei de temelie a monumentului lui Şaguna şi că, prin asta, a provocat un scandal în oraş. Deci, Kreszta a dat apă la moară, sculându-i pe cei de la Fidesz în capul primăriţei. (Probabil asta îi este pedeapsa primăriţei, pentru că nu a lăsat să ajungă şcoala românească din Jula pe mâna AŢRU.) Culmea este că preşedintele AŢRU, care este viceprimar al Bătaniei şi consilier judeţean din partea partidului socialist, este coleg de partid cu primăriţa Julei! Deci, printr-o singură declaraţie, Kreszta a făcut o trădare multiplă: 1. a trădat cauza Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria şi voinţa de a amplasa în faţa Catedralei din Jula statuia mitropolitului Andrei Şaguna; 2. a trădat şi a minţit întreaga comunitate românească din Ungaria, în numele căreia participă la tratativele bilaterale româno-maghiare şi la şedinţele comune ale celor două Guverne; 3. a pus în situaţie de batjocură minoritatea română din Ungaria, aliindu-se în idei cu extrema dreaptă maghiară, şi lăsând loc unor comentarii xenofobe şi anti-româneşti etc. (Să citiţi numai forumurile de pe internet ale ziarelor judeţene şi o să vedeţi cum nu mai suntem scoşi din „büdös oláh”!)
Numele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria este pătat – poate pentru totdeauna – de apariţia fenomenului de etnobusiness în Ungaria. Precum şi numele lui Kreszta. Cei cu care Kreszta&comp. s-au prefăcut că se luptă cu 10 ani în urmă, ne-românii care nu au nici o legătură cu limba, cultura, tradiţiile românilor, azi stau, mersi comod, în Adunarea Generală a AŢRU, precum şi în 12 dintre aşa-zisele autoguvernări româneşti de sectoare şi în Autoguvernarea Românească din Capitală. Dacă am putea să adunăm sumele pe care aceste reprezentanţe ne-româneşti le primesc anual de la statul maghiar ca fiind destinate comunităţii româneşti, ne-am izbi de multe zeci de milioane de forinţi, care se cheltuiesc în numele nostru, pe spinarea noastră. Şi Ungaria se mândreşte cu asta, lăudându-se, de exemplu la şedinţele comune de guvern, că dă bani pentru românii din ţară. Nu-i adevărat! Dă bani pentru cei care îi asimilează pe români!
Vinovaţi pentru toate aceste lucruri nu sunt numai cei care le comit, ci şi cei care le permit. Şi le permit deja de zece ani atât Guvernul Ungariei, cât şi cel al României. Ba mai mult, prin recunoaşterea actualei Autoguvernări pe Ţară a Românilor, Budapesta şi Bucureştiul legitimează etnobusiness-ul. La întâlnirea de marţea trecută a comunităţii române cu premierul Tăriceanu ştiţi cu ce s-a prezentat Traian Kreszta? Cu un proiect comun Bătania–Pecica. Am prevenit de multe ori, atât demnitarii cât şi diplomaţia română, că simplul fapt de a sta la aceeaşi masă cu Kreszta&comp. reprezintă o recunoaştere tacită a acestei adunături nereprezentative, cu consecinţe dintre cele mai grave pentru comunitatea românească din Ungaria. Compromiterea, deocamdată de moment, a proiectului Andrei Şaguna este un exemplu. Ce credeţi, Mitropolitul Baron Andrei Şaguna ar fi stat la masă cu Traian Kreszta?
Eva Iova
(Editorial din Foaia românească, 31 octombrie 2008)

Pro şi contra statuii lui Andrei Şaguna la Jula

2008-10-31T20:40:00.001+01:00

În timp ce presa din România nu prea scrie nici după zece zile despre scandalul izbucnit în jurul amplasării statuii lui Andrei Şaguna la Jula, presa din Ungaria şi, mai ales, forumurile de pe internet sunt pline de declaraţii anti-româneşti şi comentarii de ură la adresa românilor din Ungaria. Toată presa maghiară, şi nu doar cea de extrema dreaptă, prezintă figura mitropolitului român ca fiind un înverşunat antimaghiar, deci nu are ce căuta pe teritoriul Ungariei o statuie a lui Şaguna.
Partidul Fidesz-MPSZ din Jula a dat publicităţii un comunicat în care, ataşându-se la părerea preşedintelui AŢRU, Traian Kreszta, consideră că decizia amplasării unei statui a lui Şaguna nu a fost bine pregătită şi că asta a provocat un scandal la Jula. Viceprimarul Erdmann Gyula, fost director al Arhivei din Jula, merge mai departe. Într-un articol publicat în săptămânalul local „Gyulai Hírlap”, acesta descrie pe scurt activitatea lui Şaguna, acordând o parte mai însemnată neprieteniei lui cu ungurii: „Este incontestabilă responsabilitatea lui în izbucnirea şi răspândirea revoltei înarmate a românilor contra revoluţiei maghiare din Ardeal.” Domnul viceprimar probabil nu ştie, că ce e bine pentru unii, nu întotdeauna este bine şi pentru alţii. Ceea ce s-a întâmplat atunci în Ardeal nu a fost o revoltă, ci o revoluţie românească, pe picior de egalitate cu cea maghiară. Din cauza obtuzităţii maghiare şi mai ales a lui Kossuth, care vroia o singură naţiune, de limbă maghiară, în Transilvania, s-a ajuns la o confruntare armată între cele două tabere. Şi încă ceva: în timp ce trupele „revoluţionare” maghiare au ucis civili şi au distrus biserici româneşti, trupele de „revoltă” ale românilor conduse de eroul nostru naţional, care ar merita mai mult decât Bălcescu o statuie în Ungaria, au bătut armata revoluţionară maghiară de i-au mers fulgii. Asta, aşa pentru informarea domnului „istoric”.
În continuare cităm, în traducerea noastră, argumentele lui Erdmann contra amplasării statuii lui Şaguna la Jula: „Planul statuii (lui Şaguna – n.n.) la Jula este mai mult decât o greşeală. La tratativele de la Sibiu, unde s-a discutat şi despre problema statuii, partea maghiară probabil că nu a fost bine informată; sperăm că aşa a fost, pentru că asta ar fi o greşeală de iertat, nu însă şi acordul conştient cu un plan care jigneşte sentimentele, demnitatea şi respectul faţă de morţi al maghiarimii.
Noi, aici la Jula, suntem mulţi cei care (urmând exemplul nobil al înaintaşilor) suntem adepţii înflăcăraţi ai colaborării paşnice, corecte şi ai respectului reciproc al naţionalităţilor maghiară, română şi germană. Nutrim speranţa că românii de bun simţ, bine informaţi şi interesaţi în colaborarea paşnică vor înţelege poziţia noastră contra statuii plănuite, şi nicidecum nu va considera aceasta ca o poziţie duşmănoasă.
Ştim că Şaguna a făcut mult bun învăţământului şi culturii române şi a avut un mare merit în despărţirea bisericilor ortodoxe română şi sârbă, în anul 1864, în obţinerea independenţei bisericeşti a românilor. Dar nici asta nu justifică amplasarea statuii lui pe teritoriul Ungariei.”
Zilele trecute, şi Uniunea Organizaţiilor Civile din Jula a dat publicităţii un comunicat referitor la acest subiect, care este de cu totul altă părere:
„Prezidiul Uniunii Organizaţiilor Civile din Jula respectă memoria istorică progresivă a tuturor popoarelor, naţiunilor şi naţionalităţilor, deoarece în conştiinţa tuturor naţiunilor există nume care sunt rostite cu evlavie şi există evenimente istorice, care – şi numai prin denumirea lor – iradiază demnitate, poruncesc linişte.
În memoria poporului român, episcopul Andrei Şaguna este întruchiparea dezvoltării, a ascensiunii. Prin amplasarea statuii se va comemora acest fapt istoric. Toată lumea are dreptul la amintire, aşa cum o avem şi noi. Din acest motiv, sprijinim ideea amplasării statuii.” Semnează dr. Fábián Mihály, preşedinte.
La întâlnirea din 21 octombrie, la Seghedin, a premierului României Călin Popescu-Tăriceanu cu comunitatea românilor din Ungaria a luat parte şi ministrul român al culturii, Adrian Iorgulescu, care i-a informat pe cei prezenţi că problema amplasării statuii lui Şaguna la Jula este stabilită cu partea maghiară, nu se mai pune sub semnul întrebării, iar Ministerul Culturii de la Bucureşti a ales deja şi sculptorul care va realiza monumentul. Un comunicat publicat pe site-ul ministerului român informează: „Decizia privind organizarea Concursului de creaţie plastică pentru realizarea Monumentului «Andrei Şaguna» a fost luată de către Ministerul Culturii şi Cultelor, ca urmare a acordului realizat cu ocazia celei de-a treia Reuniuni Interguvernamentale Româno–Ungare, din anul 2007. Amplasamentul Monumentului a fost stabilit într-un spaţiu public semnificativ, aflat în zona Parcului Catedralei Ortodoxe Române din oraşul Jula (Gyula – Ungaria).
În data de 13. 10. 2008, Ministerul Culturii şi Cultelor a organizat Concursul public de creaţie plastică pentru realizarea Monumentului „Andrei Şaguna”, potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2584/03.10.2008 privind organizarea Concursului de creaţie plastică pentru realizarea Monumentului Andrei Şaguna în oraşul Jula (Gyula), Ungaria.
Comisia de Jurizare a concursului, formată din: Virgil Ştefan Niţulescu – Secretar General M.C.C. – preşedinte, Mihai Oroveanu, director general M.N.A.C. – membru, Ana Maria Zahariade, arhitect – membru, Ioana Vlasiu, istoric de artă – membru, Aurel Vlad, sculptor – membru, Cristian Bedivan, sculptor – membru, Florian Stanciu, arhitect – membru, Monica Morariu, Compartimentul Monumente de For Public, Arhitectură – MCC, secretar tehnic, a primit spre evaluare un număr de 8 propuneri aparţinând artiştilor: Doru Drăguşin, Darie Dup, Krisztina Dup, Cătălin Munteanu, Giulian Dumitriu, Bogdan Iacob, Ioan Ladea, Nicolae Stoica.
Înainte de începerea procesului de evaluare, domnul Virgil Ştefan Niţulescu, preşedintele Comisiei, a făcut o prezentare generală a contextului în care se desfăşoară concursul. Luând la cunoştinţă cele prezentate, Comisia a procedat la evaluarea propunerilor prezentate şi a acordat voturi. Proiectul desemnat câştigător aparţine sculptorului Ioan Ladea”, se arată în comunicatul publicat pe cultura.ro.

Problema statuii lui Şaguna în Ecranul Nostru

2008-10-23T09:44:00.000+02:00

Umbra lui Şaguna

2008-10-23T09:34:00.001+02:00

Nici prin minte nu mi-ar fi trecut că Andrei Şaguna este atât de cunoscut în Ungaria cum ni s-a demonstrat zilele trecute pe anumite forumuri şi reviste online ungureşti. Toţi aveau părere despre mitropolitul Ardealului, de parcă s-ar învăţa despre el la orele de istorie din şcolile ungureşti. După ce primăriţa Julei a anunţat la o conferinţă de presă că se plănuieşte punerea pietrei de temelie a statuii lui Şaguna în faţa Catedralei Ortodoxe din Jula, Asociaţia „Jobbik Magyarországért” („Pentru o Ungarie mai bună”), filiala din Jula, organizaţie de extrema dreaptă, a dat publicităţii imediat un comunicat în care avertiza că dacă va fi nevoie vor împiedica acest lucru cu propriile lor trupuri. Se zvonea prin Jula că festivitatea va fi „onorată” şi de prezenţa Gărzii Ungare. Poate băieţii au vrut doar să-şi aerisească uniformele... Oricum, nu li s-a oferit ocazia, pentru că inaugurarea s-a amânat.
Ruşinos este că la apelul „Jobbik” au reacţionat pozitiv şi unii consilieri din Jula, ba mai mult şi ziarul judeţean Békés Megyei Hírlap, care a prezentat subiectul într-un stil ultra-naţionalist, atrăgând atenţia încă din titlu că la Jula se plănuieşte inaugurarea statuii unui episcop „anti-maghiar”. Picanteria este că nici unul din cei doi protagonişti principali negativi ai evenimentelor nu sunt maghiari: gălăgiosul şi exhibiţionistul consilier local este de naţionalitate germană, chiar e şi membru în Autoguvernarea Germană din oraş, iar preşedintele filialei „Jobbik” din Jula are o bunică cu numele de Ardelean (Árgyelán). Acesta din urmă probabil ar explica aşa că familia bunicii sale este maghiară, dar a venit din „Erdély” şi de aceea se cheamă aşa. Poate găseşte pe cineva care să-l şi creadă.
Până duminică, când a apărut comunicatul Episcopiei Ortodoxe din Jula, nici o instituţie sau organizaţie românească din Ungaria nu a reacţionat la atacurile aduse memoriei lui Andrei Şaguna. Luni, totuşi, şi-a deschis gura şi preşedintele Autoguvernării pe Ţară, dar mai bine n-ar fi făcut-o. Ca de obicei, şi de această dată, Kreszta a apărat pe oricine, numai interesele comunităţii pe care pretinde că o reprezintă nu. După părerea lui, problema este că „nu a fost pregătită în mod profesional” aşezarea statuii lui Şaguna, dar a criticat şi faptul că cele două Guverne au decis despre acest proiect înainte ca în Comisia Mixtă Interguvernamentală să se fi ajuns la un consens. Mai avem şi noi nişte nelămuriri: în acest colţ întunecat al Europei, comisiile decid peste Guverne? Chiar nimeni nu a observat că această hotărâre a fost luată deja de 11 luni, cu toate că în acest timp şi Comisia Mixtă s-a întrunit de mai multe ori? Şi, mai presus de orice, ce dracu are a face comisia mixtă cu Andrei Şaguna? Noi, românii din Ungaria, vrem această statuie şi nu avem nevoie de „acordul” unor politicieni care, probabil mulţi dintre ei, nici nu ştiu prea bine cine a fost Şaguna.
S-a întâmplat acest circ cu câteva zile înainte de următoarea şedinţă comună a Guvernelor României şi Ungariei, în aceeaşi perioadă când preşedintele UDMR-ului (ce-o fi şi în capul ăstuia?) propune ca în Ardeal să se introducă obligativitatea învăţării limbii maghiare... pentru toţi românii!!! Prostia ungurească se pare că nu cunoaşte limite. După ce şi-au asimilat minorităţile aproape în totalitate, au făcut să ne fie ruşine de ceea ce suntem, să ne lepădăm de limba şi credinţa noastră, să devenim ca nişte maimuţe care dansează şi cântă când este cazul, această populaţie majoritară acum a ajuns să se sperie de o statuie. De statuia lui Şaguna. Să fie oare actual şi azi ceea ce a scris Ioan Lupaş exact cu o sută de ani în urmă? „E posibil să mai aibă numele lui Şaguna şi azi un sunet cam neplăcut – pentru unii! Acest sunet, care seamănă foarte mult a mustrare pentru cei ce nu-şi îndeplinesc datoria conştient şi cu demnitate, va fi bine să-l păstreze şi în viitor. Pentru toţi Românii de bine însă acest nume va trebui să răsune, cât mai des şi mai înteţit, ca o trâmbiţă de chemare la muncă nepregetată, la luptă conştientă şi neşovăitoare, la îndeplinirea bărbătească, fără zăbavă, a datoriilor faţă de lege şi neam…”
Eva Iova
(Editorial din nr. 43 al Foii româneşti, 24 octombrie 2008)

Statuia mitropolitului ortodox agită spiritele la Jula

2008-10-23T09:29:00.002+02:00

Săptămâna trecută, la Jula se plănuia depunerea pietrei de temelie a statuii marelui mitropolit Andrei Şaguna, în faţa Catedralei ortodoxe Sf. Nicolae. Iniţiativa s-a amânat din cauza presiunii făcute de Asociaţia „Jobbik” (o asociaţie de extrema dreaptă) şi de avertismentul că la manifestare va participa şi Garda Maghiară.

Prima dată scandalul a fost prezentat numai în presa locală şi judeţeană, ca peste o zi acesta să fie publicat şi de ziarele centrale din Budapesta. În majoritatea scrierilor, figura mitropolitului român Andrei Şaguna, care de altfel s-a născut la Mişcolţ, este prezentată ca fiind un înverşunat anti-maghiar. Partidele şi presa de extrema dreaptă s-au îmbulzit să aducă cât mai multe argumente, de ce nu are loc în Ungaria o statuie a lui Andrei Şaguna, comparându-l tot timpul cu criminalul de război Wass Albert din Secuime, uitând că busturile, statuile, plăcile acestuia împânzesc toată Ungaria, dar şi în Transilvania există deja 6 astfel de monumente. Reacţiile extremiştilor au fost încurajate şi de un comunicat al Uniunii Mondiale a Maghiare, care a cerut la fel să se boicoteze inaugurarea unei statui a mitropolitului ortodox Andrei Şaguna pe teritoriul Ungariei.
Menţionăm că despre amplasarea acestei statui la Jula, în faţa Catedralei ortodoxe, s-a decis deja cu un an în urmă, la şedinţa comună a Guvernelor României şi Ungariei, care a avut loc la Sibiu. Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria a dat publicităţii luni un comunicat, în care se delimitează de toate acuzele extremiştilor maghiari şi argumentează de ce este justificată realizarea unei statui a lui Andrei Şaguna la Jula.

Comunicatul Episcopiei
Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria a luat act cu bucurie de iniţiativa celor două Guverne, Român şi Maghiar, din şedinţa comună care a avut loc în luna noiembrie 2007 la Sibiu, de a sprijini ridicarea la Jula a unei statui a Marelui Mitropolit Ortodox Român al Ardealului, Andrei Şaguna. La 200 de a ani de la naşterea sa, Mitropolia Ardealului a decis ca anul 2008 să fie declarat „An comemorativ Andrei Şaguna”, idee preluată şi sprijinită în acelaşi timp şi de către UNESCO.
Născut la Mişcolţ, oraş aflat în Nordul Ungariei şi având studiile făcute la Pesta, cel care avea să fie viitorul Mitropolit al Ardealului s-a remarcat în mod deosebit prin darurile sale, fiind un reprezentant de seamă al Bisericii noastre Strămoşeşti, de numele lui legându-se realizări importante pentru credincioşii ortodocşi români din Transilvania şi Ungaria: restaurarea vechii Mitropolii Ortodoxe a Transilvaniei, înfiinţarea Institutului Teologic din Sibiu, editarea „Telegrafului Român”, unul dintre cele mai vechi ziare în limba română din Transilvania, organizarea învăţământului românesc prin deschiderea a aproximativ 800 de şcoli poporale româneşti şi multe altele. Tot de numele Marelui Mitropolit Andrei Şaguna se leagă şi elaborarea Statutului Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, după principiile căruia se conduce Biserica Ortodoxă Română până în ziua de astăzi.
Realizările memorabile ale Mitropolitului Andrei Şaguna au contribuit hotărâtor la emanciparea naţional-bisericească a românilor din Transilvania şi Ungaria de atunci.
Reacţiile care au apărut pe plan local vizavi de această intenţie nobilă a Bisericii noastre au fost cu totul nepotrivite şi nefondate. Ţinând cont de faptul că rolul dintotdeauna al Bisericii a fost acela de a Îl sluji pe Dumnezeu şi pe credincioşii care o alcătuiesc şi nicidecum de a crea conflicte sau neînţelegeri între oameni sau naţionalităţi, respingem cu hotărâre acuza că am fi dorit să provocăm vreo incitare între cei care trăiesc astăzi în pace în oraşul Jula.
Dorinţa noastră de a ridica statuia Mitropolitului Andrei Şaguna lângă Catedrala Episcopală din Jula este perfect întemeiată ţinând cont de realizările sale. Considerăm că aceasta va contribui la întărirea identităţii spirituale şi naţionale a comunităţii noastre ortodoxe româneşti din Ungaria şi constituie în acelaşi timp un drept elementar de care se bucură orice minoritate care trăieşte astăzi într-o ţară din Uniunea Europeană.
Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria
E.I.

Război românesc pe Hir6

2008-10-03T21:50:00.004+02:00

Miercuri a apărut o ştire pe www.hir6.hu despre o întâlnire pe tema dorinţei Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria de a prelua liceul românesc din Jula. Subiectul a pus pe jar multe persoane. Dacă nu credeţi, citiţi pe Hir6. Mai ales comentariile!

Românii din Bătania la "Aktív"

2008-10-03T21:48:00.001+02:00

Au dispărut ortodocşii din Bihor

2008-09-17T21:18:00.000+02:00

Afirmaţia din titlu s-a întâmplat numai în mintea unora, care din neglijenţă, din amatorism sau din rea voinţă au realizat un site pe internet în care, în afară de una singură, toate localităţile tradiţionale româneşti din judeţul Bihor din Ungaria sunt prezentate ca având biserică greco-catolică. Este vorba despre site-ul www.hajdubihar.eu, care doar la prezentarea comunei Săcal semnalează că aceasta are şi biserică ortodoxă română. În rest, de la Apateu până la Vecherd toate bisericile sunt prezentate ca fiind greco-catolice.

Pagina de internet a fost realizată de Consiliul Judeţean din Dobriţân, care cu siguranţă a cheltuit o groază de bani pentru a face traducerile tuturor informaţiilor în nu mai puţin de 8 limbi, printre care şi româna. Citind prima dată varianta românească, am crezut că probabil traducătorul a greşit, dar când am citit şi varianta originală, cea în limba maghiară, a trebuit să constatăm că nu acesta a greşit, ci cel care a întocmit textul. Traducătorul a făcut însă un lucru la fel de grav: şi-a bătut joc de limba lui Eminescu cu o traducere atât de proastă, încât te doare capul când o citeşti. (Doar un exemplu: cuvântul „szállás” (cazare) este tradus sălaş!) Alte mostre: „Comuna înfiinţată în secolul 14 a figurat în legea transilvaniei din anul 1626 ca şi un oraş haiducesc colonizat de către Bocskai. Localitatea Vekerd a devenit de mai multe ori depopulată. Recolonizarea sa definitivă a pornit în anul 1720, prin mutarea iobagilor români. Marea majoritate a populaţiei a fost de religie greco-catolică.” La care noi adăugăm: Vecherdul niciodată nu a fost oraş, iar singura biserică existentă în acest sat este cea ortodoxă, deci populaţia nu putea fi de religie greco-catolică. Despre Jaca autorii site-ului scriu: „În secolul al 18-lea, lângă populaţia ungară au fost mutaţi aici şi locuitori români, dată la care a fost construită şi biserica reformată şi greco-catolică.” Dacă nu va tulburat destul, citiţi site-ul.

Singura localitate din Bihorul unguresc, unde majoritatea populaţiei este românească iar biserica din sat este chiar greco-catolică, este Bedeul. Oamenii din Bedeu, mai puţin copiii şi tinerii, şi azi vorbesc româneşte pe stradă sau la alimentară, cu toate că în biserică ascultă slujbele duminicale numai în limba maghiară. Şi totuşi, dacă ar fi să ne luăm după documente, atunci Bedeul ar putea fi declarat ca unicat în această ţară. Cu câţiva ani în urmă, vizitând biserica din acest sat, la intrare am dat de un document înrămat pe care scria că locuitorii Bedeului sunt... unguri românizaţi!!! Nu trebuie să fii mare istoric ca să-ţi dai seama de aberaţia acestei constatări, mai ales într-o ţară ca Ungaria, unde asimilarea naţionalităţilor ajunge aproape de nivelul perfecţiunii. Ca să scrii că nişte bieţi ţărani români au asimilat ungurii trebuie să fii ori prost, ori nebun.

Tendinţa de a prezenta românii din Ungaria ca fiind toţi greco-catolici nu este o noutate. Cu câţiva ani în urmă, şi în Jula a apărut un album fotografic în care Catedrala Episcopală Ortodoxă „Sf. Nicolae” din centrul oraşului este prezentată ca fiind greco-catolică. Nici atunci şi nici de atunci nu am auzit ca cineva din rândurile comunităţii noastre să fi protestat faţă de acest lucru sau măcar să ceară vreo rectificare. Faptul că suntem delăsători înseamnă că şi noi, românii din Ungaria, contribuim la un fals istoric, la crearea unor documente prin care trecutul şi simpla noastră prezenţă pe aceste meleaguri ungureşti este ştearsă cu buretele. E o dovadă de iresponsabilitate dacă lăsăm să se creadă că este vorba doar de o simplă greşeală, şi nu de reavoinţă.

(Editorial din Foaia românească, nr. 38, 19 septembrie 2008)

Prefăcătorie transfrontalieră

2008-09-11T20:42:00.001+02:00

Când am văzut cine a reprezentat România la inaugurarea noii şcoli româneşti din Bătania, a trebuit să constatăm că: 1. ori au dispărut românii din Ministerul Educaţiei din Bucureşti; 2. ori dacă totuşi nu au dispărut, e clar că nu le mai pasă de românii din Ungaria, pe care îi consideră o cauză pierdută. Doamna de la Bucureşti, care a onorat cu prezenţa festivitatea de inaugurare a şcolii din Bătania şi a adus vestea bună a unei hotărâri de guvern, prin care noua şcoală din Bătania se va îmbogăţi cu material logistic în valoare de 100.000 de euro, pe nume doamna Gabriella Pásztor, este Secretar de Stat pentru Învăţământ în Limbile Minorităţilor Naţionale şi Relaţii cu Parlamentul, în cadrul Ministerului Educaţiei de la Bucureşti.

Să fi ajuns oare româna o limbă minoritară în România? Sau la Bătania nu „Şcoală Română” s-a inaugurat, aşa cum scrie în hotărârea de guvern? Din neglijenţă sau poate din dispreţ faţă de (oricât de mica) comunitate românească din Ungaria, nu s-a găsit nici un singur reprezentant român în Ministerul Educaţiei de la Bucureşti, care să bată drumul până la Bătania şi să încurajeze profesorii şi copiii din oraşul de lângă graniţă că va fi în folosul lor dacă îşi vor păstra limba şi identitatea română. Este un nonsens, o absurditate, ca un secretar de stat de origine maghiară, de altfel probabil un specialist bun în domeniul său de activitate, să încurajeze acest lucru. Pentru simplul fapt că nu este treaba lui. Aşa cum, după cunoştinţele noastre, Ministerul Educaţiei din Budapesta nu a trimis-o niciodată pe directoarea Departamentului pentru Minorităţi Naţionale, care de altfel este tocmai de origine română, născută la Micherechi, să inaugureze o şcoală maghiară în Miercurea Ciuc sau la Târgu Secuiesc. Pentru că datoria ei nu este asta.

Şi înainte să-i treacă prin minte cuiva să ne acuze de lipsa de deschidere spre prietenia româno-maghiară sau de cea mai mică ură împotriva ungurilor, ţinem să accentuăm că nu ne interesează dacă şcolile ungureşti din România mai sunt cu adevărat ungureşti, dacă acolo se vorbeşte şi în cancelarie în limba maghiară sau dacă toţi elevii reuşesc să înveţe limba maghiară. Asta este lupta lor, a ungurilor de acolo, şi nu a noastră. Noi nu putem şi nici nu trebuie să rezolvăm problemele învăţământului unguresc din afara graniţelor Ungariei. Exact aşa cum nu ungurii din România trebuie să lupte pentru şcolile româneşti din Ungaria. Din simplul motiv că aceasta nu este lupta lor.

România greşeşte când lasă ca învăţământul românesc sau cultura românească, cei mai importanţi piloni ai supravieţuirii unei naţii, să fie reprezentate în afara graniţelor de persoane de altă etnie decât româna, mai ales în ţările vecine unde trăiesc şi comunităţi de români. Nu punem la îndoială pregătirea profesională a acestor persoane, însă nu arată bine pentru comunităţile minoritare ca limba, cultura neamului lor să fie reprezentate de cineva de alt neam. Românii din Timoc niciodată n-o să-l creadă pe un sârb din România că vrea cu adevărat să introducă predarea limbii române în şcolile din Serbia, precum nici românii din Chişinău sau Cernăuţi n-o să creadă un rus din România că vrea întărirea sentimentului românesc în şcolile lor. România ar trebui să termine odată pentru totdeauna să se comporte ca o ţară a nimănui, mai ales în relaţia cu românii din jurul graniţelor, care nu au emigrat niciodată din România, ci sunt acolo unde sunt fără voia lor. Pentru că aşa a vrut istoria.

Sau să fie mesajul României pentru românii din Ungaria unul cinic şi care să ne pună pe gânduri? Dacă voi vă prefaceţi că aveţi şcoli româneşti, vă prefaceţi că acolo se învaţă româneşte, atunci şi noi ne prefacem că vă credem...

Eva Iova

Sare pe o rană deschisă

2008-09-01T21:04:00.002+02:00

Deoarece după editorialul din numărul trecut al Foii (www.foaia.hu) am primit mai multe telefoane şi e-mailuri de felicitare - pt care multumesc frumos - m-am gândit să-l public şi pe blog.

Îmi povestea cineva de curând că, ocupându-se cu închiriere de camere pentru turişti la Jula, a avut nişte oaspeţi din România cu care s-au simpatizat şi au dezbătut împreună probleme ale românilor şi ungurilor din acest colţ de Europă. Discuţiile de genul „aşa e la noi... cum e la voi?” au ajuns până la subiectul învăţământului. Românul-oaspete şi-a amintit că ar fi auzit el că parcă şi în Ungaria sunt şcoli româneşti. Da, sunt, zice românul-gazdă, dar nu sunt aşa ca şi la voi, pentru că aici şcolile sunt bilingve, deci copiii învaţă prima dată limba maghiară, că doar trăim în Ungaria, şi numai apoi învaţă şi limba română. Românul-oaspete şi-a putut da seama singur de rezultatul acestei metode atunci când a încercat să stea de vorbă cu copilul de vârstă şcolară al familiei, care nu înţelegerea nici o iotă din româna lui cu accent de România... Acesta se întoarce derutat acasă, în România, cu experienţa că nu toate şcolile „româneşti” din lume sunt la fel: în unele se învaţă româneşte, iar în altele... ungureşte.

Pe 1 septembrie va începe în Ungaria al treilea an şcolar, când nici într-o singură şcoală aşa-zis românească nu se mai predă scrisul şi cititul în limba română pentru elevii din clasa întâi. Până în toamna anului 2005, cei mai mici elevi ai şcolii generale din Micherechi învăţau abecedarul prima dată în limba lor maternă, în română, şi numai din clasa a doua s-a trecut şi la cititul şi scrisul în limba maghiară. Trecerea de la română la maghiară a fost motivată de către şcoală cu creşterea numărului copiilor care vin din căsătorii mixte şi care vorbesc mai puţin sau deloc limba română. De parcă predarea depinde de copii şi nu de profesori şi programa şcolară. Când se duc prima dată la şcoală, copiii de şase ani nu ştiu nici să înmulţească sau să împartă numerele, dar asta nu înseamnă să scoatem matematica din orar şi s-o înlocuim, de pildă, cu gimnastica. Deci, e o scuză prea ieftină să dăm vina pe copii sau pe părinţii lor, care nu sunt obligaţi să-şi dea odrasla la o şcoală românească, ci pot să aleagă liber orice şcoală. În localităţile unde pe lângă şcoala românească există şi altă şcoală, cum e Chitighazul, Aletea sau Bătania, părinţii îşi pot da copilul şi la şcoala maghiară, nu au nici o obligaţie faţă de cea românească. Aberaţia intervine însă atunci când o primărie dintr-un sat cu 3–4 mii de locuitori susţine două şcoli, care de fapt nu diferă cu nimic (sau foarte puţin) una de alta. Bani aruncaţi în vânt, fără nici un rost. Eventual pentru a menţine imaginea falsă că în Ungaria sunt sprijinite naţionalităţile: au şcoli, au drepturi, au de toate...

Niciodată, nici din comunitatea noastră şi nici din afara ei, nimeni nu a cercetat dacă acei elevi de odinioară din Micherechi, Jula, Chitighaz etc., care au învăţat prima dată scrisul şi cititul în româneşte, iar azi sunt medici, jurişti, profesori, contabili, jurnalişti sau orice altceva, ar avea vreo greutate în vorbirea ungurească, dacă nu ar fi fost angajaţi la un loc de muncă numai pentru că ei au învăţat întâi abecedarul românesc, şi nu pe cel unguresc. Liceul românesc din Jula se mândreşte azi cu zeci de generaţii de intelectuali, oameni apreciaţi şi în mediul unguresc, care nu au avut nici un dezavantaj că au învăţat prima dată cum se scrie cuvântul „şcoală” şi nu „iskola”. Sau este printre noi cineva care nu ştie maghiara, numai pentru că a învăţat-o doar din clasa a doua? Eu una nu cunosc pe nimeni.

Atunci când ne luptăm, uneori unii cu alţii, pentru simpla existenţă a unei şcoli sau grădiniţe româneşti, ar trebui să ne rezervăm o parte din energie şi pentru îmbunătăţirea metodelor de predare, să ne certăm, de exemplu, ca elevii să salute adulţii cu „Bună ziua” sau cu „Sărut mâna”, şi nu cu „Jó napot” sau „Csókolom”.

(A apărut în „Foaia românească" din 29 august 2008)

Am fost din nou la Paris...

2008-05-13T22:17:00.008+02:00

Iată că din nou nu m-am ţinut de cuvânt şi nu m-am ocupat de blog. Mi-e ruşine un pic... Dar ca să recuperez, iată nişte poze de la Paris, unde am petrecut marea parte a săptămânii trecute. Am participat la un seminar al jurnaliştilor români din UE, la Paris, la Ambasada României din Franţa. Dar pe lângă seminar am avut timp şi să vedem oraşul.
Primele poze le-am făcut încă din avion, deasupra Budapestei:

Aici ne apropiem deja de Paris:

Ghici, ce e...?

Da, aţi ghicit: acesta este renumitul Turn Eiffel. Pe lângă care niciodată nu am trecut să nu aud vorbă românească...

Şi ziua, şi noaptea este la fel de minunat. Mie-mi place, n-am ce face. M-a vrăjit, m-a cucerit.

Şi la final, o poza mai romantică. Se vede, nu?, că port în ghidul Parisului un trandafir roşu. L-am primit după ce am luat cina la Restaurantul Doina din apropierea turnului. Da, este un restaurant românesc. Nu vă destăinui de unde am primit trandafirul... Parisul este un oraş romantic.

Mâine revin cu poze noi... Mai aveţi puţintică răbdare...

Comunităţi care renasc şi comunităţi care mor

2008-03-12T19:17:00.002+01:00

Părintele Boian sfinţeşte piatra de temelie
a celei de-a doua biserici româneşti din Timoc, Serbia

Românii din Valea Timocului au sfinţit sâmbăta trecută piatra de temelie a unei noi biserici româneşti. Ştirea ar putea fi una banală, de toate zilele, dacă nu ar fi vorba despre o comunitate minoritară de câteva sute de mii de suflete, care trăieşte la sud de Dunăre, în Serbia, şi care nu are dreptul de a se ruga, de a învăţa în limba strămoşilor lor: româneşte. Până acum patru ani, în Timoc nu era nici o biserică ortodoxă română. Atunci, tânărul părinte Boian Alecsandrovici, a ascultat dorinţa consătenilor săi şi a construit, pe un teren proprietate a sa, primul lăcaş de rugăciune, unde liturghia, botezul şi toate tainele sfinte se ţin în limba română. A făcut această biserică cu riscul de a-şi pierde libertatea, deoarece sârbii au vrut s-o demoleze, iar pe Boian să-l bage în puşcărie.

Deşteptarea naţională a românilor din Timoc a început după destrămarea Iugoslaviei. Au început să-şi pună întrebarea, de ce li se spune că ei sunt vlahi şi nu au ţară-mamă, când au aceeaşi limbă cu cei de la nord de Dunăre, care se numesc români. Dulcele lor grai s-a păstrat ca printr-o minune până azi, cu toate că de multe decenii nu au şcoli, biserici sau instituţii. O frumoasă doină îi avertiza, în tot acest timp, ca un blestem, să nu-şi uite niciodată limba: „Ţin minte mic când eram/ Pe bunica ascultam./ Când în poală ea m-a pus/ Şi vorbe dulci mi-a spus./ Mi-a cântat cântec de dor/ Doina timocenilor:/ Măi nepoate, floar’ de crin,/ Cât pe lume vei trăi/ Să te bată crucea mea/ Dacă vei uita cândva/ Limba noastră din bătrâni/ Limba noastră de rumâni.”

Ajungând vineri în orăşelul Negotin, primul om pe care l-am întrebat încotro s-o luăm ca să ajungem la un anumit hotel, ne-a răspuns... în româneşte. Ba mai mult, s-a urcat în maşina noastră, ne-a condus până la hotel, iar în drum ne-a povestit că şi el este român. La fel cum a făcut cu ani în urmă şi acea bătrânică din satul Jeiani din Istria, care arătându-mi drumul, mi-a povestit aproape toată viaţa ei, vorbind aceeaşi limbă cu mine, doar că într-o altă varianta. Nici în Valea Timocului, nici în Croaţia, românii nu învaţă la şcoli să citească şi să scrie în limba română. În Istria nu este nici o biserică în care să se slujească în istroromână. În Timoc este deocamdată una singură. Nu sunt legi şi nici bani, care să le garanteze drepturile elementare pentru a-şi păstra limba, cultura, credinţa.

În acelaşi timp, în Ungaria, pentru minorităţi sunt şi legi, şi bani. Însă nu prea mai este voinţă. Minorităţile, foarte comode şi ele la rândul lor, îşi asumă ideea fixă a ungurilor, cum că poţi să fii bun român, slovac, etc. şi dacă nu vorbeşti în limba strămoşilor tăi, ba mai mult, poţi să ai două sau mai multe identităţi, câte vrei tu. Este la libera ta alegere. Nimic mai fals. Este cea mai bună metodă pentru a asista la sinuciderea unei comunităţi minoritare.

Nici în Ungaria şi nici în altă parte a lumii nu poţi face pe cineva român sau de orice alt neam, dacă el nu vrea. Identitatea ţi-o asumi, nu ţi-o alegi. Te hotărăşti, odată pentru totdeauna, şi apoi te ţii numai de aia. Dacă vrei să fii ceea ce au fost moşii şi strămoşii tăi, nu ai de ales decât să mergi mai departe pe calea lor: să vorbeşti limba lor, să trăieşti după credinţa lor şi să-ţi creşti pruncii în limba şi legea lor. Dacă vrei să fii ungur, să fii ungur, dacă vrei slovac, să fii slovac, dar să-ţi asumi asta. Nu cu gura să fii una şi cu sufletul alta. Iar dacă vrei să fii român, atunci să fii român. Oriunde te-ar arunca soarta.

Iar pentru cei care cred că situaţia minorităţilor din Ungaria este una de invidiat, iată un exemplu care demonstrează contrariul: în timp ce în jurul preotului ortodox român din Timoc stau sute de credincioşi, care cer slujbe în limba română, în nordul Ungariei, o biserică sârbească este plină de păianjeni şi stă să se dărâme. Şi nu este singura, în astfel de situaţie. Viitorul este al celor care cred. Şi este garantat numai pentru cei care nu-şi pierd limba şi credinţa.

Eva Iova

(Editorial, Foaia românească, nr 11, 14 martie 2008)

Un an fără Alexandru Hoţopan

2008-01-29T22:51:00.000+01:00

Exact în ziua când aştern pe hârtie aceste rânduri se împlineşte un an de la încetarea din viaţă a jurnalistului şi etnografului Alexandru Hoţopan. Moartea celui care a condus săptămânalul Foaia noastră timp de două decenii şi a celui care a adunat cele mai frumoase poveşti ale românilor din Ungaria, a lăsat un gol în comunitatea noastră. Acum, după un an de la mutarea lui la Ceruri, îi evocăm amintirea printr-o scriere de-a sa din 2001, care este o meditaţie despre viaţă şi moarte, despre rostul omului pe acest pământ.

Mă tem eu oare de Marea Trecere? La această întrebare – capitală în simplitatea ei – nu pot răspunde totuşi cu „da” sau „nu”. Toţi ne gândim la clipa aceea în care funcţiile biologice ale organismului vor înceta definitiv şi iremediabil. Din cauze diverse, fiecare cugetă la acest lucru cu o intensitate mai mare sau mai redusă, dar sigur mai ales cu ocazia unui deces concret. Gândul însuşi al transformării în neant umple umanitatea de spaime. Şi cu deosebire atunci când dispare o fiinţă apropiată, un prieten bun, o personalitate demnă de respect, e imposibil să nu meditezi la faptul că toţi suntem supuşi dureroasei dispariţii fără întoarcere. Totuşi sentimentul înspăimântător al morţii se precipită şi creşte proporţional cu înaintarea omului în vârstă. Fiecare îşi închipuie sfârşitul în conformitate cu structura şi firea sa proprii. Unii pronunţă fraze banale prin care îşi dezvăluie frica sau, din contră, „nu mă tem, numai să nu sufăr mult”. Ininteligibilul – tocmai fiindcă îi lipseşte înţelesul – nu poate fi cunoscut. Însă e obligatoriu să-l luăm la cunoştinţă! Şi dacă e obligatoriu, cel mai bine e să nu ne preocupe această problemă. Astfel am încercat să procedez şi eu. Am pornit de la faptul că ştiu, simt cum că niciodată nu voi putea desluşi infinitul spaţiului şi al timpului, aşa că am renunţat să caut explicaţii. Cam aşa m-am apropiat şi de gândul sfârşitului. Ştiu, am luat la cunoştinţă că va veni, de aceea cel mai bine e să nu mă preocupe. Dar pot să fac abstracţie de propriu-mi sfârşit? Nu! Ba mai mult, se cade să mi-l pregătesc. Nu la moartea propriu-zisă mă gândesc eu, ci mai de grabă la ceea ce urmează după ea. Trebuie să mă pregătesc ca după dispariţia mea lucrurile să funcţioneze mai departe aşa cum le-am plănuit. Da, eu din acest punct de vedere mă pregătesc… fără niciun fel de temeri! Iată, nu spun că şi fără strângere de inimă. Raţional sau nu, şi eu am un subconştient!

(Aducem mulţumiri doamnei Emilia Martin, care îngrijeşte documentele, scrierile lăsate de Alexandru Hoţopan, pentru că ne-a pus la dispoziţie acest text pentru a fi publicat în săptămânalul Foaia românească.)

Protestul intelectualilor pentru cauza şcolii româneşti din Jula

2008-01-29T22:45:00.000+01:00

Scrisoare deschisă

Reprezentanţi ai instituţiilor româneşti, asociaţii civile, autoguvernări minoritare, personalităţi ale vieţii publice, specialişti, cetăţeni care îşi asumă răspunderea pentru învăţământul românesc din Ungaria protestează împotriva intenţiei conducerii actuale a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria de a lua în propria sa conducere cea mai importantă instituţie instructiv-educativă a comunităţii româneşti, Şcoala Generală şi Liceul „Nicolae Bălcescu”, precum şi instituţiile anexate, căminul de elevi şi centrul cultural din Jula.

Obiecţia noastră nu e una de principiu. În caz că noţiunea de autonomie culturală ar fi definită în mod mai concret, am considera un lucru firesc ca comunităţile minoritare din Ungaria, implicit şi românimea, să aibă dreptul de a decide asupra tuturor condiţiilor de funcţionare ale instituţiilor lor.

Protestul de faţă se bazează pe următoarele argumente:

Mai mulţi membri ai Adunării generale a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria nu aparţin minorităţii române din Ungaria, nu vorbesc limba română, nu cunosc tradiţiile culturale ale românilor, iar legea electorală în vigoare nu garantează ca în viitor autoguvernarea pe ţară a românilor să fie alcătuită numai din români.
De la înfiinţarea ei, Autoguvernarea pe Ţară nu a elaborat şi nu a prezentat în faţa opiniei publice nici o concepţie instructiv-educativă.
Nu şi-a expus punctul de vedere cu privire la soluţionarea satisfăcătoare a şcolilor bilingve cu un efectiv redus şi a şcolilor în care limba română este obiect de predat.
Nu are nici o concepţie cu privire la îmbunătăţirea învăţământului în general, intensificarea învăţământului bilingv şi al predării limbii române.
După o pregătire adecvată şi o coordonare cu toate părţile în cauză, preluarea şcolilor trebuie începută cu şcolile cele mai periclitate.
Prima şcoală desemnată spre a fi preluată este cea mai însemnată instituţie română instructiv-educativă din Ungaria, cu o funcţionare adecvată, drept urmare, aşezarea ei sub sfera de autoritate a Autoguvernării pe Ţară nu ar genera un învăţământ de mai bună calitate, dimpotrivă, ar crea confuzie.
Luarea în primire nu este pregătită din punct de vedere ideatic, iar Autoguvernarea pe Ţară nu dispune de specialişti pentru îndrumarea învăţământului; nu este cunoscută opinia comisiei pentru învăţământ, problema nu a fost luată în dezbatere.
În aceste împrejurări, preluarea instituţiei ar da dovadă de iresponsabilitate şi ar duce la decăderea nivelului actual al învăţământului.

De aceea, semnatarii Protestului atrag atenţia tuturor conducătorilor şi membrilor comunităţilor confesionale şi laice care se consideră responsabili de învăţământul românesc, a specialiştilor cu experienţă în domeniul instrucţiei şi educaţiei să recurgă la toate mijloacele legale pentru ca cea mai importantă instituţie instructivă şi educaţională a românilor din Ungaria, Şcoala Generală şi Liceul „Nicolae Bălcescu” să nu ajungă pe mâna actualei conduceri a Autoguvernării pe Ţară, organizaţie cu o legitimaţie şi o competenţă profesională precară.

Jula, 25 ianuarie 2008