11 septembrie 2008

Prefăcătorie transfrontalieră

Când am văzut cine a reprezentat România la inaugurarea noii şcoli româneşti din Bătania, a trebuit să constatăm că: 1. ori au dispărut românii din Ministerul Educaţiei din Bucureşti; 2. ori dacă totuşi nu au dispărut, e clar că nu le mai pasă de românii din Ungaria, pe care îi consideră o cauză pierdută. Doamna de la Bucureşti, care a onorat cu prezenţa festivitatea de inaugurare a şcolii din Bătania şi a adus vestea bună a unei hotărâri de guvern, prin care noua şcoală din Bătania se va îmbogăţi cu material logistic în valoare de 100.000 de euro, pe nume doamna Gabriella Pásztor, este Secretar de Stat pentru Învăţământ în Limbile Minorităţilor Naţionale şi Relaţii cu Parlamentul, în cadrul Ministerului Educaţiei de la Bucureşti.

Să fi ajuns oare româna o limbă minoritară în România? Sau la Bătania nu „Şcoală Română” s-a inaugurat, aşa cum scrie în hotărârea de guvern? Din neglijenţă sau poate din dispreţ faţă de (oricât de mica) comunitate românească din Ungaria, nu s-a găsit nici un singur reprezentant român în Ministerul Educaţiei de la Bucureşti, care să bată drumul până la Bătania şi să încurajeze profesorii şi copiii din oraşul de lângă graniţă că va fi în folosul lor dacă îşi vor păstra limba şi identitatea română. Este un nonsens, o absurditate, ca un secretar de stat de origine maghiară, de altfel probabil un specialist bun în domeniul său de activitate, să încurajeze acest lucru. Pentru simplul fapt că nu este treaba lui. Aşa cum, după cunoştinţele noastre, Ministerul Educaţiei din Budapesta nu a trimis-o niciodată pe directoarea Departamentului pentru Minorităţi Naţionale, care de altfel este tocmai de origine română, născută la Micherechi, să inaugureze o şcoală maghiară în Miercurea Ciuc sau la Târgu Secuiesc. Pentru că datoria ei nu este asta.

Şi înainte să-i treacă prin minte cuiva să ne acuze de lipsa de deschidere spre prietenia româno-maghiară sau de cea mai mică ură împotriva ungurilor, ţinem să accentuăm că nu ne interesează dacă şcolile ungureşti din România mai sunt cu adevărat ungureşti, dacă acolo se vorbeşte şi în cancelarie în limba maghiară sau dacă toţi elevii reuşesc să înveţe limba maghiară. Asta este lupta lor, a ungurilor de acolo, şi nu a noastră. Noi nu putem şi nici nu trebuie să rezolvăm problemele învăţământului unguresc din afara graniţelor Ungariei. Exact aşa cum nu ungurii din România trebuie să lupte pentru şcolile româneşti din Ungaria. Din simplul motiv că aceasta nu este lupta lor.

România greşeşte când lasă ca învăţământul românesc sau cultura românească, cei mai importanţi piloni ai supravieţuirii unei naţii, să fie reprezentate în afara graniţelor de persoane de altă etnie decât româna, mai ales în ţările vecine unde trăiesc şi comunităţi de români. Nu punem la îndoială pregătirea profesională a acestor persoane, însă nu arată bine pentru comunităţile minoritare ca limba, cultura neamului lor să fie reprezentate de cineva de alt neam. Românii din Timoc niciodată n-o să-l creadă pe un sârb din România că vrea cu adevărat să introducă predarea limbii române în şcolile din Serbia, precum nici românii din Chişinău sau Cernăuţi n-o să creadă un rus din România că vrea întărirea sentimentului românesc în şcolile lor. România ar trebui să termine odată pentru totdeauna să se comporte ca o ţară a nimănui, mai ales în relaţia cu românii din jurul graniţelor, care nu au emigrat niciodată din România, ci sunt acolo unde sunt fără voia lor. Pentru că aşa a vrut istoria.

Sau să fie mesajul României pentru românii din Ungaria unul cinic şi care să ne pună pe gânduri? Dacă voi vă prefaceţi că aveţi şcoli româneşti, vă prefaceţi că acolo se învaţă româneşte, atunci şi noi ne prefacem că vă credem...

Eva Iova

Niciun comentariu: