Libertatea presei?!?

La sfârşitul săptămânii trecute am avut ocazia să cunosc mai mulţi dintre cei care au semnat din solidaritate petiţia Foii româneşti contra deciziei Fundaţiei Publice pentru Minorităţi de a înjumătăţi banii de subvenţionare ai singurului săptămânal în limba română din Ungaria. Oameni pe care nu i-am văzut niciodată în viaţă, ne mărturiseau că citesc pe internet Foaia şi au fost foarte indignaţi să afle ce se poate întâmpla într-o ţară membră a Uniunii Europene, cu o revistă a minorităţii române. Majoritatea participanţilor la primul congres al Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români cunosc Foaia românească, o citesc pe internet, şi prin aceasta cunosc şi problemele comunităţii româneşti din Ungaria. Nimeni nu înţelege cu ce se mănâncă „autoguvernările”, ce sunt, de fapt, acestea şi de ce nu sunt mai active asociaţiile românilor de aici. Au auzit şi ei despre etnobusiness, dar nu pot pricepe nici în ruptul capului cum se poate ajunge ca un ne-român să-i reprezinte pe români. În Serbia, Ucraina sau Republica Moldova acest lucru este de domeniul science-fictionului. La această întâlnire am avut straniul sentiment că deja şi presa de limbă română din Moldova este mai liberă şi mai curajoasă, decât cea a românilor din Ungaria. Mulţi cred că, cu cât eşti mai aproape de Bruxelles (şi mai departe de Moscova), este ceva normal ca lucrurile să meargă tot mai bine. Iată că nu este aşa.
Presa românească din jurul graniţelor României a fost încurajată „să-şi ia libertate atât cât vrea ea” chiar de preşedintele ţării, Traian Băsescu, care în România deseori este criticat pentru relaţia sa cu presa. Faţă de reprezentanţii presei româneşti din jurul României el a dat dovadă de o corectitudine deosebită şi un angajament serios. Deschizând lucrările congresului, el a pus un deosebit accent pe libertatea presei româneşti din jurul graniţelor şi pe rolul extrem de important pe care aceasta trebuie să îl aibe în mijlocul comunităţii. „Presa joacă un rol esenţial până când toţi vecinii noştri vor înţelege să sprijine învăţătura în limba română, dreptul de exprimare în limba română, şcoli în limba română… Presa rămâne unul din mijloacele de a menţine spiritul, cultura, limba, vii şi de a le promova, dacă vreţi, de a le ţine în portofoliul de cunoştinţe, de a ţine limba română şi cultura românească în portofoliul de cunoştinţe al etnicilor români din afara frontierelor. Considerăm că acest lucru nu este o obligaţie a presei de limbă română din afara frontierelor, ci este o libertate, libertatea presei de a promova, de a apăra drepturile etnicilor români în ţări în care aceasta nu este una din priorităţile statelor respective.”
Ţin minte când am auzit pentru prima dată un astfel de discurs. S-a întâmplat acum vreo cinci ani, la sediul AŢRU, când Titus Corlăţean, şeful de atunci al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni le-a atras atenţia mai marilor de la Autoguvernarea pe Ţară, că pe lângă şcoală şi biserică, al treilea pilon extrem de important în viaţa unei minorităţi este… presa. Mulţi au înghiţit atunci în sec, pentru că nu prea le-a fost pe plac. Le-a amintit de faptul că ei încă nu stăpânesc sută la sută presa, ceea ce în gândirea lor înseamnă că încă nu sunt atotputernici. S-au pus apoi pe treabă, şi-au înfiinţat propria publicaţie pe care o scriu chiar angajaţii AŢRU, că doar ziarist poate să fie oricine, şi au elaborat un plan mişelesc cum să distrugă ceea ce exista deja de o jumătate de secol.
În ce priveşte cei trei piloni importanţi, situaţia de azi din Ungaria este foarte gravă: învăţământul românesc este la pământ şi doar un miracol ar mai putea să-l ridice de acolo şi să-l îmbunătăţească, biserica este expusă unor situaţii umilitoare, de cerşetor, din cauza finanţării foarte proaste, iar presa este forţată să îngenuncheze şi să renunţe la libertatea de exprimare, dacă mai vrea să existe.
Eva Iova (Editorial apărut în nr. 33 al Foii româneşti)

Autoportrete noi

Am fost în Istria…

Minunata Opatija

Protestul "Foii româneşti" continuă…

Pentru că situaţia săptămânalului "Foaia românească" este în continuare incertă, continuăm protestul nostru faţă de decizia autorităţilor maghiare pentru a reduce la jumătate finanţarea singurului săptămânal românesc din Ungaria.
Citiţi aici ultimul număr al Foii româneşti, din 3 iulie 2009.

Despre "Foaia românească" la ultima ediţie a Ecranului Nostru

In memoriam Aurel Papp

Un film la Ecranul Nostru în memoria fostului nostru coleg, Aurel Papp. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Aurel, n-o să te uităm niciodată!

În Ungaria, cuvântul scris românesc este incomod

Fundaţia Publică pentru Minorităţi din Ungaria a decis în Joia Mare: săptămânalul „Foaia românească” va primi pentru acest an doar 50% din suma de finanţare destinată presei scrise româneşti din Ungaria (13,8 milioane forinţi). Cealaltă jumătate a fost votată pentru susţinerea revistei Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, „Cronica”, care până acum a apărut lunar şi de un an bilunar, iar de pe acum vrea să apară săptămânal.
„Foaia românească”, revista tradiţională a românilor din Ungaria apare din anul 1951. Revista cu apariţie lunară în primii ani, din 1978 apare săptămânal. Pe lângă tradiţie, atuurile acestei publicaţii sunt că până acum a supravieţuit tuturor schimbărilor, fiind azi o revistă vie, cu mulţi abonaţi, iar varianta online (www.foaia.hu) este citită lunar de 10–11 mii de cititori. „Foaia” a fost înfiinţată şi este editată şi azi de Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, principala organizaţie civilă a românilor de aici, care este o uniune a asociaţiilor locale româneşti.
„Cronica” este o publicaţie a AŢRU, ce apare din 2001 şi este în primul rând o portavoce a conducerii Autoguvernării pe Ţară. Cei care vor s-o citească, cu chiu cu vai pot încerca la adresa: www.atruroman.hu. Arhiva n-o căutaţi, pentru că nu are. Pentru necunoscători, în două cuvinte despre AŢRU: este aleasă pe baza foarte democraticei Legi a Minorităţilor din Ungaria de către numeroşi neromâni şi astfel este compusă din numeroase persoane care nu au nici o legătură cu comunitatea românească din Ungaria, nu cunosc limba, cultura, tradiţiile române.
Membrii Curatoriului (= consiliul de administraţie) Fundaţiei Publice pentru Minorităţi, care cu toţii sunt delegaţi ai autoguvernărilor pe ţară a naţionalităţilor, au spus cu gura că decizia nu a fost una politică. Însă, e una să spui cu gura, şi să faci altceva cu fapta. Iar noi nu suntem proşti. Înţelegem mai bine din fapte, decât din vorbe.
Mesajul transmis de Curatoriu către comunitatea românească din Ungaria este unul pe care-l înţelegem foarte bine:
1. Băgaţi-vă pumnul în gură şi înghiţiţi tot!
2. Acceptaţi odată pentru totdeauna că în această ţară singurul for legitim este Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria. Nici să nu vă mai treacă prin cap altceva!
3. Nu mai faceţi scandal! Nu mai adunaţi semnături, pentru că părerea voastră nu interesează pe nimeni! Bucuraţi-vă că mai existaţi!
4. E criză financiară. Să nu vreţi mai mulţi bani!
Vremurile sunt cum sunt, ne acomodăm, dar niciodată nu o să acceptăm nedreptatea care s-a făcut revistei româneşti cu un trecut de aproape 60 de ani, care este o moştenire incontestabilă a comunităţii noastre. S-au înjumătăţit banii „Foii” pentru a se da unei gazete de perete a AŢRU, care nu va deranja niciodată pe nimeni la Budapesta şi care va asista la asimilarea totală şi definitivă a românilor din Ungaria.
Şi încă ceva: e o porcărie parşivă să dai vina pe criză, să iai banii dintr-o parte şi să-i bagi în buzunarele altora, care se prefac că scriu revistă românească.