Libertatea presei?!?

La sfârşitul săptămânii trecute am avut ocazia să cunosc mai mulţi dintre cei care au semnat din solidaritate petiţia Foii româneşti contra deciziei Fundaţiei Publice pentru Minorităţi de a înjumătăţi banii de subvenţionare ai singurului săptămânal în limba română din Ungaria. Oameni pe care nu i-am văzut niciodată în viaţă, ne mărturiseau că citesc pe internet Foaia şi au fost foarte indignaţi să afle ce se poate întâmpla într-o ţară membră a Uniunii Europene, cu o revistă a minorităţii române. Majoritatea participanţilor la primul congres al Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români cunosc Foaia românească, o citesc pe internet, şi prin aceasta cunosc şi problemele comunităţii româneşti din Ungaria. Nimeni nu înţelege cu ce se mănâncă „autoguvernările”, ce sunt, de fapt, acestea şi de ce nu sunt mai active asociaţiile românilor de aici. Au auzit şi ei despre etnobusiness, dar nu pot pricepe nici în ruptul capului cum se poate ajunge ca un ne-român să-i reprezinte pe români. În Serbia, Ucraina sau Republica Moldova acest lucru este de domeniul science-fictionului. La această întâlnire am avut straniul sentiment că deja şi presa de limbă română din Moldova este mai liberă şi mai curajoasă, decât cea a românilor din Ungaria. Mulţi cred că, cu cât eşti mai aproape de Bruxelles (şi mai departe de Moscova), este ceva normal ca lucrurile să meargă tot mai bine. Iată că nu este aşa.
Presa românească din jurul graniţelor României a fost încurajată „să-şi ia libertate atât cât vrea ea” chiar de preşedintele ţării, Traian Băsescu, care în România deseori este criticat pentru relaţia sa cu presa. Faţă de reprezentanţii presei româneşti din jurul României el a dat dovadă de o corectitudine deosebită şi un angajament serios. Deschizând lucrările congresului, el a pus un deosebit accent pe libertatea presei româneşti din jurul graniţelor şi pe rolul extrem de important pe care aceasta trebuie să îl aibe în mijlocul comunităţii. „Presa joacă un rol esenţial până când toţi vecinii noştri vor înţelege să sprijine învăţătura în limba română, dreptul de exprimare în limba română, şcoli în limba română… Presa rămâne unul din mijloacele de a menţine spiritul, cultura, limba, vii şi de a le promova, dacă vreţi, de a le ţine în portofoliul de cunoştinţe, de a ţine limba română şi cultura românească în portofoliul de cunoştinţe al etnicilor români din afara frontierelor. Considerăm că acest lucru nu este o obligaţie a presei de limbă română din afara frontierelor, ci este o libertate, libertatea presei de a promova, de a apăra drepturile etnicilor români în ţări în care aceasta nu este una din priorităţile statelor respective.”
Ţin minte când am auzit pentru prima dată un astfel de discurs. S-a întâmplat acum vreo cinci ani, la sediul AŢRU, când Titus Corlăţean, şeful de atunci al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni le-a atras atenţia mai marilor de la Autoguvernarea pe Ţară, că pe lângă şcoală şi biserică, al treilea pilon extrem de important în viaţa unei minorităţi este… presa. Mulţi au înghiţit atunci în sec, pentru că nu prea le-a fost pe plac. Le-a amintit de faptul că ei încă nu stăpânesc sută la sută presa, ceea ce în gândirea lor înseamnă că încă nu sunt atotputernici. S-au pus apoi pe treabă, şi-au înfiinţat propria publicaţie pe care o scriu chiar angajaţii AŢRU, că doar ziarist poate să fie oricine, şi au elaborat un plan mişelesc cum să distrugă ceea ce exista deja de o jumătate de secol.
În ce priveşte cei trei piloni importanţi, situaţia de azi din Ungaria este foarte gravă: învăţământul românesc este la pământ şi doar un miracol ar mai putea să-l ridice de acolo şi să-l îmbunătăţească, biserica este expusă unor situaţii umilitoare, de cerşetor, din cauza finanţării foarte proaste, iar presa este forţată să îngenuncheze şi să renunţe la libertatea de exprimare, dacă mai vrea să existe.
Eva Iova (Editorial apărut în nr. 33 al Foii româneşti)