Statui

Handbalistul Marian Cozma a plătit cu propria-i viaţă pentru ca în Ungaria să aibă o statuie. Pentru ca un român să aibă o statuie în Ungaria! De fapt, „meritul” nu este al lui Marian, care a fost ucis cu brutalitate acum un an într-un club din Veszprém, ci în primul rând al părintelui său, tatăl Petre Cozma. Un munte de om, care oricâtă durere ar fi avut în suflet când a aflat vestea şocantă a morţii fiului său, ne-a dat o lecţie zdravănă prin propriul său exemplu. „Nu dai foc pădurii din cauza unui ciot”, a fost fraza şoptită parcă de îngeri şi rostită cu atâta înţelepciune de Petre Cozma. Gestul supraomenesc al acestui român i-a făcut până şi pe cei mai turbaţi naţionalişti maghiari să se închine în faţa memoriei unui handbalist român. Acest gest şi toate vorbele, reacţiile tatălui îndoliat au rezultat, printre altele, şi amplasarea primei statui a unui român în Ungaria. Nici un erou, savant sau poet român nu are statuie în Ungaria. Numai handbalistul Marian Cozma. Eminescu, Bălcescu sau Pomuţ au doar câte un bust. Precum şi Rebreanu sau Moise Nicoară. Cu toate că Ungaria este recunoscută şi prin faptul că şi cel mai prăpădit sat are statui şi busturi, ca să nu mai vorbim de plăcile memoriale pe care le găsim cam pe la tot colţul.

Cu cinci zile înainte de moartea tragică a handbalistului Marian Cozma, pe 3 februarie 2009, românii din Jula au primit promisiune (şi nu prima) pentru o altă statuie: statuia marelui mitropolit Andrei Şaguna. Promisiunea nu a fost făcută de oricine, ci chiar de preşedintele României. Traian Băsescu a spus atunci că „aşa cum România a aşezat la Arad statuia celor 13 generali, Ungaria nu poate refuza acest lucru”. Şi a argumentat: „Este puţin delicat să îi refuzi dreptul de a avea o statuie, mai ales că reprezintă un neam care a contribuit inclusiv la libertatea de astăzi a Ungariei. Fără brutalitate, statul român va sprijini comunitatea românească pentru ca statuia să poată fi instalată. Rămâne un obiectiv pe care, cu toată delicateţea, îl vom susţine în orice întâlnire. Andrei Şaguna este o personalitate a culturii româneşti.” De la această promisiune şi până azi, la Bucureşti s-au schimbat guverne, s-au schimbat miniştri. Iar peste promisiunea preşedintelui Băsescu s-a aşternut praful uitării. Însă cei care îşi doresc cu adevărat această statuie au răbdare. Pentru că sunt convinşi că statuile marilor personalităţi unesc popoarele şi nu le despart. Andrei Şaguna are tot dreptul să aibă o statuie în Ungaria, pentru că s-a născut, a crescut şi s-a şcolit în această ţară, de aici a plecat să devină mai târziu mitropolitul ortodox al românilor din Transilvania.

Amplasarea statuii lui Şaguna la Jula a fost promisă şi înainte de Traian Băsescu, când pe 21 noiembrie 2008, la Seghedin, s-a ţinut şedinţa comună a guvernelor României şi Ungariei. La o întrevedere a premierului (de atunci) Călin Popescu-Tăriceanu cu comunitatea românilor din Ungaria, ministrul culturii (de atunci) Adrian Iorgulescu a spus că problema amplasării statuii lui Şaguna la Jula este deja stabilită cu partea maghiară, nu se mai pune sub semnul întrebării, iar Ministerul Culturii de la Bucureşti a ales deja şi sculptorul care va realiza monumentul. Miniştrii vin şi pleacă, sculptorul poate aştepta, precum şi românii din Ungaria. Să aibă numai răbdare…

Şi să ne bucurăm totuşi că, iată, s-a realizat prima statuie a unui român în Ungaria. Un monument care ne arătă tuturor, atât ungurilor cât şi românilor, că o statuie poate să ne apropie, şi nu să ne dezbine. O statuie are puterea să ne înveţe să ne respectăm unii pe alţii. Iar respectul trebuie să vină din ambele părţi, şi de la unii, şi de la alţii.