Umbra lui Şaguna

Nici prin minte nu mi-ar fi trecut că Andrei Şaguna este atât de cunoscut în Ungaria cum ni s-a demonstrat zilele trecute pe anumite forumuri şi reviste online ungureşti. Toţi aveau părere despre mitropolitul Ardealului, de parcă s-ar învăţa despre el la orele de istorie din şcolile ungureşti. După ce primăriţa Julei a anunţat la o conferinţă de presă că se plănuieşte punerea pietrei de temelie a statuii lui Şaguna în faţa Catedralei Ortodoxe din Jula, Asociaţia „Jobbik Magyarországért” („Pentru o Ungarie mai bună”), filiala din Jula, organizaţie de extrema dreaptă, a dat publicităţii imediat un comunicat în care avertiza că dacă va fi nevoie vor împiedica acest lucru cu propriile lor trupuri. Se zvonea prin Jula că festivitatea va fi „onorată” şi de prezenţa Gărzii Ungare. Poate băieţii au vrut doar să-şi aerisească uniformele... Oricum, nu li s-a oferit ocazia, pentru că inaugurarea s-a amânat.
Ruşinos este că la apelul „Jobbik” au reacţionat pozitiv şi unii consilieri din Jula, ba mai mult şi ziarul judeţean Békés Megyei Hírlap, care a prezentat subiectul într-un stil ultra-naţionalist, atrăgând atenţia încă din titlu că la Jula se plănuieşte inaugurarea statuii unui episcop „anti-maghiar”. Picanteria este că nici unul din cei doi protagonişti principali negativi ai evenimentelor nu sunt maghiari: gălăgiosul şi exhibiţionistul consilier local este de naţionalitate germană, chiar e şi membru în Autoguvernarea Germană din oraş, iar preşedintele filialei „Jobbik” din Jula are o bunică cu numele de Ardelean (Árgyelán). Acesta din urmă probabil ar explica aşa că familia bunicii sale este maghiară, dar a venit din „Erdély” şi de aceea se cheamă aşa. Poate găseşte pe cineva care să-l şi creadă.
Până duminică, când a apărut comunicatul Episcopiei Ortodoxe din Jula, nici o instituţie sau organizaţie românească din Ungaria nu a reacţionat la atacurile aduse memoriei lui Andrei Şaguna. Luni, totuşi, şi-a deschis gura şi preşedintele Autoguvernării pe Ţară, dar mai bine n-ar fi făcut-o. Ca de obicei, şi de această dată, Kreszta a apărat pe oricine, numai interesele comunităţii pe care pretinde că o reprezintă nu. După părerea lui, problema este că „nu a fost pregătită în mod profesional” aşezarea statuii lui Şaguna, dar a criticat şi faptul că cele două Guverne au decis despre acest proiect înainte ca în Comisia Mixtă Interguvernamentală să se fi ajuns la un consens. Mai avem şi noi nişte nelămuriri: în acest colţ întunecat al Europei, comisiile decid peste Guverne? Chiar nimeni nu a observat că această hotărâre a fost luată deja de 11 luni, cu toate că în acest timp şi Comisia Mixtă s-a întrunit de mai multe ori? Şi, mai presus de orice, ce dracu are a face comisia mixtă cu Andrei Şaguna? Noi, românii din Ungaria, vrem această statuie şi nu avem nevoie de „acordul” unor politicieni care, probabil mulţi dintre ei, nici nu ştiu prea bine cine a fost Şaguna.
S-a întâmplat acest circ cu câteva zile înainte de următoarea şedinţă comună a Guvernelor României şi Ungariei, în aceeaşi perioadă când preşedintele UDMR-ului (ce-o fi şi în capul ăstuia?) propune ca în Ardeal să se introducă obligativitatea învăţării limbii maghiare... pentru toţi românii!!! Prostia ungurească se pare că nu cunoaşte limite. După ce şi-au asimilat minorităţile aproape în totalitate, au făcut să ne fie ruşine de ceea ce suntem, să ne lepădăm de limba şi credinţa noastră, să devenim ca nişte maimuţe care dansează şi cântă când este cazul, această populaţie majoritară acum a ajuns să se sperie de o statuie. De statuia lui Şaguna. Să fie oare actual şi azi ceea ce a scris Ioan Lupaş exact cu o sută de ani în urmă? „E posibil să mai aibă numele lui Şaguna şi azi un sunet cam neplăcut – pentru unii! Acest sunet, care seamănă foarte mult a mustrare pentru cei ce nu-şi îndeplinesc datoria conştient şi cu demnitate, va fi bine să-l păstreze şi în viitor. Pentru toţi Românii de bine însă acest nume va trebui să răsune, cât mai des şi mai înteţit, ca o trâmbiţă de chemare la muncă nepregetată, la luptă conştientă şi neşovăitoare, la îndeplinirea bărbătească, fără zăbavă, a datoriilor faţă de lege şi neam…”
Eva Iova
(Editorial din nr. 43 al Foii româneşti, 24 octombrie 2008)