29 ianuarie 2008

Un an fără Alexandru Hoţopan

Exact în ziua când aştern pe hârtie aceste rânduri se împlineşte un an de la încetarea din viaţă a jurnalistului şi etnografului Alexandru Hoţopan. Moartea celui care a condus săptămânalul Foaia noastră timp de două decenii şi a celui care a adunat cele mai frumoase poveşti ale românilor din Ungaria, a lăsat un gol în comunitatea noastră. Acum, după un an de la mutarea lui la Ceruri, îi evocăm amintirea printr-o scriere de-a sa din 2001, care este o meditaţie despre viaţă şi moarte, despre rostul omului pe acest pământ.

Mă tem eu oare de Marea Trecere? La această întrebare – capitală în simplitatea ei – nu pot răspunde totuşi cu „da” sau „nu”. Toţi ne gândim la clipa aceea în care funcţiile biologice ale organismului vor înceta definitiv şi iremediabil. Din cauze diverse, fiecare cugetă la acest lucru cu o intensitate mai mare sau mai redusă, dar sigur mai ales cu ocazia unui deces concret. Gândul însuşi al transformării în neant umple umanitatea de spaime. Şi cu deosebire atunci când dispare o fiinţă apropiată, un prieten bun, o personalitate demnă de respect, e imposibil să nu meditezi la faptul că toţi suntem supuşi dureroasei dispariţii fără întoarcere. Totuşi sentimentul înspăimântător al morţii se precipită şi creşte proporţional cu înaintarea omului în vârstă. Fiecare îşi închipuie sfârşitul în conformitate cu structura şi firea sa proprii. Unii pronunţă fraze banale prin care îşi dezvăluie frica sau, din contră, „nu mă tem, numai să nu sufăr mult”. Ininteligibilul – tocmai fiindcă îi lipseşte înţelesul – nu poate fi cunoscut. Însă e obligatoriu să-l luăm la cunoştinţă! Şi dacă e obligatoriu, cel mai bine e să nu ne preocupe această problemă. Astfel am încercat să procedez şi eu. Am pornit de la faptul că ştiu, simt cum că niciodată nu voi putea desluşi infinitul spaţiului şi al timpului, aşa că am renunţat să caut explicaţii. Cam aşa m-am apropiat şi de gândul sfârşitului. Ştiu, am luat la cunoştinţă că va veni, de aceea cel mai bine e să nu mă preocupe. Dar pot să fac abstracţie de propriu-mi sfârşit? Nu! Ba mai mult, se cade să mi-l pregătesc. Nu la moartea propriu-zisă mă gândesc eu, ci mai de grabă la ceea ce urmează după ea. Trebuie să mă pregătesc ca după dispariţia mea lucrurile să funcţioneze mai departe aşa cum le-am plănuit. Da, eu din acest punct de vedere mă pregătesc… fără niciun fel de temeri! Iată, nu spun că şi fără strângere de inimă. Raţional sau nu, şi eu am un subconştient!

(Aducem mulţumiri doamnei Emilia Martin, care îngrijeşte documentele, scrierile lăsate de Alexandru Hoţopan, pentru că ne-a pus la dispoziţie acest text pentru a fi publicat în săptămânalul Foaia românească.)

Protestul intelectualilor pentru cauza şcolii româneşti din Jula

Scrisoare deschisă

Reprezentanţi ai instituţiilor româneşti, asociaţii civile, autoguvernări minoritare, personalităţi ale vieţii publice, specialişti, cetăţeni care îşi asumă răspunderea pentru învăţământul românesc din Ungaria protestează împotriva intenţiei conducerii actuale a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria de a lua în propria sa conducere cea mai importantă instituţie instructiv-educativă a comunităţii româneşti, Şcoala Generală şi Liceul „Nicolae Bălcescu”, precum şi instituţiile anexate, căminul de elevi şi centrul cultural din Jula.

Obiecţia noastră nu e una de principiu. În caz că noţiunea de autonomie culturală ar fi definită în mod mai concret, am considera un lucru firesc ca comunităţile minoritare din Ungaria, implicit şi românimea, să aibă dreptul de a decide asupra tuturor condiţiilor de funcţionare ale instituţiilor lor.

Protestul de faţă se bazează pe următoarele argumente:

  • Mai mulţi membri ai Adunării generale a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria nu aparţin minorităţii române din Ungaria, nu vorbesc limba română, nu cunosc tradiţiile culturale ale românilor, iar legea electorală în vigoare nu garantează ca în viitor autoguvernarea pe ţară a românilor să fie alcătuită numai din români.
  • De la înfiinţarea ei, Autoguvernarea pe Ţară nu a elaborat şi nu a prezentat în faţa opiniei publice nici o concepţie instructiv-educativă.
  • Nu şi-a expus punctul de vedere cu privire la soluţionarea satisfăcătoare a şcolilor bilingve cu un efectiv redus şi a şcolilor în care limba română este obiect de predat.
  • Nu are nici o concepţie cu privire la îmbunătăţirea învăţământului în general, intensificarea învăţământului bilingv şi al predării limbii române.
  • După o pregătire adecvată şi o coordonare cu toate părţile în cauză, preluarea şcolilor trebuie începută cu şcolile cele mai periclitate.
  • Prima şcoală desemnată spre a fi preluată este cea mai însemnată instituţie română instructiv-educativă din Ungaria, cu o funcţionare adecvată, drept urmare, aşezarea ei sub sfera de autoritate a Autoguvernării pe Ţară nu ar genera un învăţământ de mai bună calitate, dimpotrivă, ar crea confuzie.
  • Luarea în primire nu este pregătită din punct de vedere ideatic, iar Autoguvernarea pe Ţară nu dispune de specialişti pentru îndrumarea învăţământului; nu este cunoscută opinia comisiei pentru învăţământ, problema nu a fost luată în dezbatere.
  • În aceste împrejurări, preluarea instituţiei ar da dovadă de iresponsabilitate şi ar duce la decăderea nivelului actual al învăţământului.
De aceea, semnatarii Protestului atrag atenţia tuturor conducătorilor şi membrilor comunităţilor confesionale şi laice care se consideră responsabili de învăţământul românesc, a specialiştilor cu experienţă în domeniul instrucţiei şi educaţiei să recurgă la toate mijloacele legale pentru ca cea mai importantă instituţie instructivă şi educaţională a românilor din Ungaria, Şcoala Generală şi Liceul „Nicolae Bălcescu” să nu ajungă pe mâna actualei conduceri a Autoguvernării pe Ţară, organizaţie cu o legitimaţie şi o competenţă profesională precară.

Jula, 25 ianuarie 2008

Şcoala din Jula 2.

N-a întârziat nici reacţia celor de la AŢRU. Puteţi citi aici.

Şcoala din Jula 1.

Pe www.hir6.hu puteţi citi un reportaj amplu despre problema şcolii româneşti din Jula.

10 ianuarie 2008

Premiul ICR pentru redactorul-şef al Foii româneşti

Pe 11 decembrie, la Palatul Dunărea, Institutul Cultural Român de la Budapesta a organizat, în premieră, o seară „eveniment” prin decernarea Premiului de excelenţă culturală şi a Premiilor Media, pentru personalităţi din Ungaria. Premiile ICR au fost înmânate scriitorului Esterházy Péter, lui Cselényi László, preşedintele postului Duna Tv şi doamnei Eva Iova, redactor-şef al săptămânalului Foaia românească.


La ceremonie au luat parte preşedintele Institutului Cultural Român, Horia Roman Patapievici, Andrei Pleşu, rectorul Colegiului Noua Europă, Mircea Mihăieş, vicepreşedintele ICR, Bogyai Katalin, secretar de stat în Ministerul Culturii din Ungaria, Cornel Ungureanu, critic literar, membru în conducerea Uniunii Scriitorilor din România, Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România. Trofeele din bronz au fost create de sculptorul Peter Jecza, membru deopotrivă al Academiei de Arte din România şi al Academiei de Arte frumoase din Ungaria.
În cuvântul său de deschidere, doamna director Brînduşa Armanca a precizat că iniţierea acestui eveniment a pornit de la ideea că „dacă ne-am hotărât să reprezentăm cultura, trebuie să respectăm şi să preţuim reciproc operele, atitudinile, prezenţa în cultură”. Horia Roman Patapievici a fost de părere că „cu cât se îndepărtează mai mult cineva de România, cu atât mai mare devine confuzia asupra celor două capitale: Bucureşti şi Budapesta. Uneori, Bucureştiul este considerat capitala Ungariei, iar Budapesta capitala României. Pentru a îndepărta această confuzie am hotărât de la Bucureşti să dăm un premiu la Budapesta”. Referindu-se la cultură, domnia sa a continuat: „În condiţiile de astăzi, în care totul cade sub incidenţa globalizării, viitorul va fi al acelor culturi, care reuşesc să se articuleze pe ele însele şi să mai aducă un plus, vor supravieţui acele culturi care vor reuşi să iasă din peştera platonică”.
Invitată să ia cuvântul, Bogyai Katalin, secretar de stat în Ministerul Culturii din Ungaria i-a felicitat pe iniţiatori pentru acest gând şi gest, mărturisind că este „un cadou pentru ambele părţi”, iar atunci când a aflat despre ideea decernării acestui premiu, a regretat că nu partea maghiară a iniţiat aceasta. Referitor la cele două culturi, a arătat că amândouă sunt polifone şi deschise, păstrează tradiţia, dar privesc spre viitor, iar de-a lungul veacurilor au dat foarte mult una alteia, s-au inspirat reciproc: „acest spaţiu cultural este o ladă plină de comori, iar cultura astăzi are un rol foarte important în relaţiile dintre cele două ţări vecine”.
Aşadar, Premiul de excelenţă culturală al ICR Budapesta pe anul 2007 s-a acordat scriitorului Esterházy Péter pentru „posibilitatea pe care a oferit-o lumii întregi de a înţelege, pe calea marii literaturi, consecinţele devastatoare ale comunismului în această parte de Europă”.
Descendent al casei aristocratice cu acelaşi nume, matematicianul Esterházy Péter a devenit somitatea literară a Ungariei, recunoscută internaţional şi una dintre conştiinţele definitorii pentru problematica spaţiului central şi est-european contemporan. De la debutul său literar, în 1978 şi până astăzi a scris romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, studii, publicistică, traduse în 25 de limbi şi încununate deopotrivă de distincţii naţionale prestigioase, ca premiul Kossuth în 1996, cât şi internaţionale, ca premiul Herder în 2002, Premiul Grinzane Cavour în 2004, Premiul Păcii al Uniunii Editorilor şi Librarilor din Germania.
World Literature Today îl numeşte «copilul-minune al literaturii maghiare», iar American Book Review numeşte proza sa „cea mai reuşită manifestare a postmodernismului est-european”.
Publicului român îi este cunoscută literatura sa prin traducerile apărute la Editura Humanitas, „O femeie” în 2000, şi „Un strop de pornografie maghiară” în 2007, iar la Editura Curtea Veche „Verbele auxiliare ale inimii” şi în curs de apariţie „Harmonia Caelestis”, cea mai cutremurătoare dintre cărţile sale.
Într-un mod foarte spiritual şi spre marea satisfacţie a publicului, după preluarea premiului, scriitorul Esterházy a spus următoarele: „cu cei 30 de ani de experienţă literară vreau să vă spun doar atât: nu sunt omul cuvintelor. E primul premiu pe care îl primesc nu din partea Ungariei sau a Europei Occidentale şi dacă ne gândim că istoria ţărilor noastre nu e o istorie a respectului, putem spune că prin decernarea acestui premiu începem o nouă istorie”.

Premiile Media ale ICR au fost acordate lui Cselényi László, preşedintele postului de televiziune Duna TV şi doamnei Eva Iova Şimon, redactor-şef al revistei Foaia românească. După cum a precizat Brînduşa Armanca, ele se acordă „nu din ipocrizie sau pentru a câştiga presa şi media de partea noastră, ci din respect”.
Cselényi László este regizor şi realizator de programe la televiziune, iar din 2005 este preşedintele Duna TV, canal internaţional al Ungariei. Cariera sa pleacă de la Cluj, oraşul său natal, unde a lucrat ca secretar literar la Teatrul de păpuşi, trece prin Bucureşti, unde a lucrat o vreme la Televiziunea Română şi se desăvârşeşte la Budapesta, unde se stabileşte în 1983. Lucrează ca redactor al emisiunilor de cultură la Televiziunea Maghiară, din 1996 este realizatorul emisiunii „Minoritas” la Duna TV. Înainte de a fi desemnat preşedinte al postului Duna TV, a condus celebrul teatru de cinema Urania din Budapesta. Dintre premiile obţinute până acum amintim premiul Europa, Tamási Áron, Mărul de Aur.
Premiul Media ICR Budapesta 2007 i s-a acordat pentru „deschiderea manifestată în calitatea sa de lider de opinie, faţă de valorile culturii”. De asemenea, ca preşedinte al televiziunii maghiarilor de dincolo de graniţe, „a echilibrat strategiile postului cu o viziune largă care respectă diversitatea şi multiculturalitatea, ca valori europene”.
Cselényi László a mărturisit, după preluarea premiului, că se simte onorat şi supraestimat. În continuare a spus că deşi de 25 de ani a plecat din România, „din zi în zi iubesc tot mai mult poporul român şi muzica românească, dar asta nu înseamnă că cu cât sunt mai departe de voi vă iubesc mai mult”.
Festivitatea de premiere a continuat prin acordarea Premiului Media ICR Budapesta 2007 „pentru calitatea demersului jurnalistic şi onestitatea acţiunii civice, precum şi pentru credinţa că prin cultură dispar graniţele dintre ţări, etnii, popoare, credinţă susţinută de întreaga carieră a redactorului şef al revistei „Foaia Românească: Eva Iova”.
Cu intuiţia caracteristică celor din aceeaşi breaslă, Brînduşa Armanca a continuat argumentarea sa, astfel: „acest premiu i s-a acordat nu pentru că este membră a comunităţii româneşti din Ungaria, ci pentru că este o jurnalistă straşnică. Premiul obţinut în această seară confirmă meritele sale profesionale şi se alătură premiului Radiodifuziunii Maghiare din 2000 şi premiului revistei „Balcanische Europa”, obţinut în acest an pentru vocaţia acţiunii pentru libertatea presei”.
Cu emoţia celui obişnuit mai degrabă cu criticile decât cu premiile, dar cu francheţea cu care ne-a obişnuit, Eva Iova a mărturisit: „mă bucur că în această seară, aici, la Budapesta pot să vorbesc în româneşte şi poate într-o zi va fi posibil acest lucru şi în Parlamentul maghiar. Cred că premiul e binevenit pentru că nu e numai meritul meu, ci şi al românilor care se sting pe zi ce trece şi se asimilează sub privirile îngăduitoare ale celor două state.”

Ceremonia decernării Premiilor ICR Budapesta rămâne de neuitat nu numai pentru premianţi, dar şi pentru publicul prezent şi nu numai pentru că deschide o tradiţie, ci prin încărcătura sa spirituală această seară a fost un cadou oferit tuturor celor prezenţi. Seara a fost încununată de spectacolul lui Dan Puric „Made in Romania”. Într-un limbaj teatral modern, inovator, care a făcut furori pe scenele din Paris, Londra, Seul, New York, Sydney, Tokio, Madrid, Cairo, iar în 7 decembrie la Stadt Theater din Viena, spectacolul lui Dan Puric a impresionat şi incitat şi publicul budapestan.
Gabriela Enea Elekes

Premiul „Balcanii şi Europa” pentru un român din Ungaria





An de an, în luna decembrie, Revista de consemnări şi atitudini „Balcanii şi Europa” din Bucureşti, condusă de scriitorul Carol Roman, îşi desemnează câştigătorii premiilor printre cei mai de seamă reprezentanţi ai vieţii publice din diferite domenii, atât din ţară cât şi din jurul graniţelor şi Balcani.
De câţiva ani de zile, graţie colaborării cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din jurul graniţelor au fost propuşi şi premiaţi pentru activitatea lor în vederea apărării drepturilor omului şi a drepturilor comunităţilor româneşti din statele unde trăiesc. Dintre câştigători îi amintim, în ordine cronologică, pe dr. Predrag Balaşevici, actualul preşedinte al Partidului Democrat al Rumânilor din Serbia şi dr. Ivo Gheorghiev, preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria.


Anul acesta meritul i-a revenit redactorului şef al revistei Foaia românească din Jula, Ungaria, Eva Iova, care a câştigat trofeul „Vocaţia Acţiunii pentru Libertate”. În discursul său de mulţumire, Eva Iova a ţinut să remarce faptul că este meritul întregii comunităţi şi premiul îl dedică tuturor celor care stau alături de ea zilnic în activitatea pe care o desfăşoară, atât în cadrul redacţiei pe care o conduce cât şi a celei din comunitatea românească, fiind unul dintre membrii în conducerea Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria. De altfel, ea a încercat să le explice celor prezenţi la ceremonie ca în state europene, precum Ungaria, a fi ceea ce te-au născut părinţii nu este un lucru uşor şi că, de multe ori, comunitatea, sau mai degrabă reprezentanţii ei, trebuie să se „lupte” cu sistemul pentru ca etnicii, cei români în cazul de faţă, să nu fie asimilaţi majorităţii şi să îşi poată păstra identitatea culturală şi spirituală.
Alături de Eva Iova, au mai primit premii Ambasadorul Serbiei la Bucureşti, Excelenţa Sa Duşan Crnogorcevic – premiul „Vocaţia Spiritului Balcanic”, Directorul General al Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen – „Vocaţia Performanţelor Business-Financiare”, Directorul Institutului Cultural Român de la Istanbul, prof. univ. Mihai Maxim – „Vocaţia Cooperării Culturale”, maestrul sportului Ivan Patzaichin, multiplu medialiat olimpic şi mondial – „Vocaţia Măiestriei Sportive”, tânărul olimpic la matematică, câştigătorul Balcaniadei de matematică din 2007, Chindea Filip – „Vocaţia Tânărului Performer” şi, nu în ultimul rând, artista de renume mondial Mariana Nicolesco – „Vocaţia Măiestriei Artistice”.
Daniela Soros, Bucureşti





Surprize, surprize...

Îmi cer scuze de la toţi cei care în ultimele două (sau trei?) luni au tot aşteptat să mai scriu ceva pe blog. La sfârşitul anului trecut s-au întâmplat nişte lucruri, care m-au surprins foarte tare pentru că nu sunt obişnuită cu aşa ceva. Am primit două premii (primul la Bucureşti şi al doilea la Budapesta) care m-au onorat foarte mult. Mulţumesc, pe această cale, în primul rând celor care m-au propus pentru aceste premii (Romanian Global News, agenţia de ştiri a românilor de pretutindeni şi Revista Balcanii de la Bucureşti, Institutul Cultural Român de la Bucureşti şi Budapesta), dar mulţumesc şi celor mulţi care m-au felicitat pentru aceste distincţii.
Voi publica aici pe blog cele două articole care au apărut deja în Foaia românească despre aceste premii. Mulţumesc, mulţumesc...