Dacă întrebi un profesor de la vreo şcoală românească din Ungaria dacă există în şcoli, în învăţământul naţional de la noi elemente de extremism, ultranaţionalism maghiar, se uită la tine ca la un nebun şi te întreabă cum îţi vine în minte să te gândeşti la aşa ceva. „Bineînţeles, la noi în şcoală nu.” Acest răspuns însă cu siguranţă nu este dat numai de profesorii din şcolile româneşti, ci şi cele slovăceşti sau de alte naţionalităţi. Viaţa însă dovedeşte contrariul. Din păcate.
Un prieten povestea deunăzi întâmplări şocante de pe vremea când a fost student la română şi istorie, la Seghedin. Cu ocazia unei excursii de studiu (obligatorie), organizată de catedra de istorie, în Ardeal (da, nu în România, ci în Ardeal), profesorii şi studenţii participanţi au spus numai vorbe denigratoare, jignitoare la adresa românilor. Cu toate că ştiau că printre ei se află şi un student de naţionalitate română, nu au avut nici o reţinere să-şi bată joc de neamul colegului lor. După câteva ore, studentul român nu a mai rezistat şi le-a cerut să se abţină de comentarii, măcar în prezenţa lui. Bucuria plimbării „boierilor maghiari” pe fostele domenii ardelene s-a transformat la cei mai mulţi în furie, că nu pot să-şi plângă durerea de aproape o sută de ani cauzată de pierderea Ardealului, iar unii, mai puţini, s-au ruşinat şi au tăcut din gură.
„Traumele” istoriei maghiare, exagerate până la extremităţi, sunt implantate atât de adânc în întregul sistem de învăţământ din Ungaria încât deseori nici profesorii nu îşi dau seama cât rău fac prin transmiterea acestora. Şi mai dureros este că nici profesorii de la şcolile de naţionalitate. Un înalt funcţionar al Ministerului Educaţiei a propus acum câteva săptămâni, ca să se introducă – în mod obligatoriu! – în toate şcolile medii din Ungaria organizarea excursiilor de studiu în Voivodina, în Ardeal, în Subcarpatia, în Ţara de Sus, adică un fel de „Cunoaşteţi patria pierdută!”. Aceste călătorii cu siguranţă vor fi finanţate din surse centrale, prin proiecte sau în mod direct. Ne întrebăm: oare care şcoală nu va concura atunci când îşi va putea duce elevii în excursie pe gratis? Cu siguranţă nu se vor îmbulzi numai şcolile maghiare, ci şi cele de naţionalitate. Şi să-mi spună atunci profesorul de istorie de la şcoala românească că elevii români se vor duce pe urmele lui Avram Iancu sau ale lui Andrei Şaguna. Cred că nici măcar pe ale lui Eminescu, Slavici sau Brâncuşi. Să facem un joc de imaginaţie şi să inversăm situaţia: cum ar fi ca Ministerul Educaţiei de la Bucureşti să introducă în mod obligatoriu pentru toate şcolile din ţară excursii de studiu în România-Mare, şi să-i ducă pe ungurii din Secuime în călătorii în Basarabia sau Bucovina? Sau şi mai interesant ar fi să-i aducă pe elevii unguri din Cluj sau Târgu-Mureş la Budapesta şi să le arate cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la malul Dunării. Ar fi o prostie, exact aşa cum este o prostie şi ceea ce plănuieşte ministerul de la Budapesta. Credem însă că dacă în Bucureşti i-ar veni cuiva această idee, profesorii şi părinţii elevilor maghiari cu siguranţă ar protesta la toate forurile posibile, în timp ce la noi organizaţiile minorităţilor, autoguvernările sau şcolile de naţionalitate nici măcar nu înţeleg de ce ar trebui să nu fie de acord cu aceste aşa-numite „excursii de studiu”.
Tot aşa nu am auzit să fi reacţionat nici o organizaţie de naţionalitate, când preşedinta judeţeană a Jobbik-ului a spus la o serbare că în judeţul Bichiş e nevoie cu precădere de un învăţământ naţional şi a propus ca în viitor în toate şcolile din judeţ (deci, şi la şcolile româneşti din Jula, Micherechi, Chitighaz, Aletea sau Bătania) săptămâna să înceapă cu arborarea drapelului naţional maghiar şi intonarea imnului naţional. Vă vine să râdeţi? Mie nu. Şi acest partid peste câteva luni va intra în Parlament.
(Editorial apărut în Foaia românească din 15 ianuarie 2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu