Stăpâni şi slugi

„Ai auzit? De la Cronica a fost dat afară şi ultimul român din Ungaria. Vin românii din România şi ne iau locurile de muncă…”, îmi spunea cu înspăimântare deunăzi o cunoştinţă. Ce legătură are una cu alta, nu prea am înţeles… Pentru că dacă persoana respectivă a fost dată afară pe motivul că este „român din Ungaria”, sunt destule foruri, organizaţii de protecţie a şanselor egale şi de antidiscriminare, unde poate depune plângere. Dar probabil nu va face acest lucru, pentru că adevărata problemă nu este aceasta.

De vreo două decenii încoace tot auzim că unii dintre noi trăiesc cu frica că vor veni „cei din România” şi le vor lua locurile de muncă. Cu toate că nu prea se îmbulzeşte nimeni să vină să lucreze în locul nostru, unii suferă de acest complex deja de prea mult timp. În cazul amintit mai sus credem că nici pe departe nu este vorba de un conflict dintre românii din Ungaria şi românii din România, ci pur şi simplu de faptul că s-au folosit destul de persoana în cauză, şi acum au aruncat-o la coş. Aşa cum s-a făcut şi se face de peste zece ani la Autoguvernarea pe Ţară. Conducerea AŢRU găseşte oricând cu uşurinţă persoane pe care să le angajeze şi a căror soartă este bine stabilită încă de la bun început: cu numele lor să-şi spele murdăria proprie, după care îi schimbă şi iau alţii în locul lor. Problema cu cei daţi afară de la AŢRU sau de la instituţiile acesteia nu este că sunt născuţi dincoace de graniţă, ci că „boşii” nu mai au nevoie de ei. I-au servit cât au vrut ei, şi atât. Nici pe departe nu contează naţionalitatea angajatului. Poţi fi ungur sau român sau orice alt neam, contează numai cât de serviabil, cât de bună slugă eşti.

Iar în ce priveşte revista autoguvernării, problema cu Cronica nu este că e scrisă de români din Ungaria sau din România sau de aiurea, ci că este un instrument al conducerii AŢRU, scrisă de multe ori de unguri din România, o revistă care serveşte interesele ungureşti, o revistă doar scrisă în limba română!!! Şi se editează nu pentru a ne lua locurile de muncă, ci pentru ca să ne asimileze total şi definitiv. În „luptele” de câţiva ani dintre Foaia românească şi Cronica (de fapt, conducerea AŢRU) nu are nici un rol păstrarea sau desfiinţarea locurilor de muncă ale unora sau altora, ci acestea au doar un singur scop: subordonarea presei în serviciul total al şefilor AŢRU, crearea unei imagini perfecte a conducătorilor (adică a celor 2–3 persoane care se cred că ar fi conducătorii românilor), şi întărirea poziţiilor acestora, care să fie aleşi şi realeşi (dacă se poate până la sfârşitul vieţii) în aceste funcţii comode şi bine plătite.

Nu există nici un conflict între românii din Ungaria şi românii veniţi din România. Cum să existe, când mulţi trăim în căsătorii mixte româno-române, când din aceste căsătorii la Micherechi, de exemplu, s-au născut în ultimele două decenii vreo sută de copii, care sunt cei care mai vorbesc şi între ei în limba română. Sau când la biserică stăm unii lângă alţii, şi ne rugăm în aceeaşi limbă. Ideea unui astfel de conflict trebuie oprită încă din faşă. Pentru că ne face rău nouă, românilor din Ungaria, în timp ce le face bine celor care arată cu degetul spre noi că suntem dezbinaţi, că ne duşmănim noi între noi. Ceea ce nu este adevărat.

Dezbinătorii comunităţii româneşti din Ungaria sunt aceia care pentru interesele lor personale – care sunt mai presus de orice – se folosesc de oricine, fie el ungur (vezi cazurile din pseudo-autoguvernările româneşti, unde foarte mulţi unguri au fost cooptaţi chiar de către unii de la AŢRU, pentru a le asigura lor voturile necesare), sau poate fi şi român, dar cu condiţia să fie slugarnic şi devotat întru totul intereselor lor. Şi intereselor celor pe care ei îi servesc.
(Editorial din Foaia românească, 22 ianuarie 2010)