„Prieteni” nevăzuţi

Până de curând, dacă un părinte vroia să ştie pe unde umblă, ce face copilul său când nu este acasă sau la şcoală, era suficient să-i cunoască prietenii. Azi, când în casele multora domină internetul, nici la sate nu mai sunt feriţi copiii de „prietenii” periculoşi. Reţeaua electronică are cel puţin tot atâta rol dăunător, cât benefic. E bine dacă oamenii (şi cu siguranţă sunt printre aceştia şi mulţi tineri) folosesc internetul ca pe o bibliotecă, o enciclopedie atotştiutoare. Însă deseori copiii navighează fără nici un control, căutând unele site-uri dăunătoare mai mult din curiozitate. Un spot publicitar cutremurător ne arată cum un părinte invită în casă, în camera copilului său, prietenii care au sunat la uşă: prostituate şi monştri. Ne îngrozesc aceste figuri, pe care în viaţa reală nu i-am lăsa în apropierea copiilor noştri, însă prin internet – în lumea virtuală – ei intră în camerele copiilor de azi, fără nici un obstacol.

Pornografia, drogurile, extremităţile la prima vedere sunt doar nişte curiozităţi pentru tineri. Aceasta este perioada vieţii lor, când doresc să cunoască cât mai multe lucruri noi, ceea ce nu întotdeauna e rău, dar deseori aceste noi experienţe nu se opresc doar la faza de cunoaştere. Şcolile au în program de mai multe decenii aşa-numitele „ore de informare sexuală”, când sunt invitaţi specialişti să le vorbească tinerilor adolescenţi despre responsabilitatea vieţii sexuale. Mai nou, psihologi sau medici sunt solicitaţi să ţină ore extraordinare pentru tineri despre pericolul consumării drogurilor. Cu cât succes? Cu prea puţin, din moment ce zi de zi auzim cazuri şocante în acest sens.

Pe lângă droguri şi alte vicii, azi printre tinerii din Ungaria este foarte la modă un alt lucru extremist: ultranaţionalismul. Partidul Jobbik şi Garda Maghiară sunt doar cele mai cunoscute organizaţii care atrag tinerii, dar în afară de acestea mai sunt şi altele, ca de exemplu „Betyársereg” (Oastea haiducilor) sau Mişcarea Hungaristă, ca să nu mai vorbim despre (tot mai) numeroasele site-uri ultranaţionaliste, despre formaţiile de muzică rock care cântă numai despre ura străinilor şi despre traumele ungurilor. Şi de unde ştim că de această „modă” nu sunt scutiţi nici tinerii români din Ungaria? E suficient să intrăm pe site-urile de socializare, cum sunt iwiw, Hi5, Facebook sau MyVip, ca să ne dăm seama ce îi atrage pe tinerii noştri. Elevi ai şcolilor româneşti afişează fără nici o jenă pe paginile lor personale poze ale unor extremişti ultranaţionalişti (ca Szálasi Ferenc) sau ale capetelor rase (skinhead), însemnele naziştilor şi fasciştilor. Ştiu ei de fapt ce sau cine sunt aceştia? Mai mult ca sigur nu. Părinţii, profesorul de istorie sau dirigintele le vorbesc despre anomalia de a fi de naţionalitate român şi, în acelaşi timp, să-i urăşti de moarte pe români? Ne îndoim.

Acum câteva luni, în legătură cu protestul amplasării statuii lui Şaguna la Jula, cel mai vehement anti-Şaguna a fost preşedintele de atunci al Jobbik-ului din oraş, care a avut gură mare până când nu i s-a descoperit originea: din partea bunicilor era român. La fel se „laudă” şi preşedinta Jobbik-ului din Chitighaz că este româncă, când şi-a spus şi ea părerea contra statuii lui Şaguna. Unul din cele trei figuri de bază ale Oastei Haiducilor este tot un român. Adică, cu nume românesc. Se numeşte Tyirityán. (Bunicul lui cu siguranţă s-a scris încă Tiritean.) Astfel de renegaţi cu siguranţă nu numai la români sunt, ci probabil îşi au renegaţii lor şi slovacii sau croaţii. Ceea ce însă nu ne face mai puţin trişti. Ci ne demonstrează că nici şcolile aşa-zis „româneşti”, nici autoguvernările „româneşti” nu ajută cu nimic ca tinerii români din Ungaria să nu se asimileze, să nu devină uneori mai unguri decât ungurii.

(Editorial apărut în „Foaia românească" din 19 februarie 2010)